Anuntul a fost facut de catre secretarul de stat Alexandru Rafila, la intalnirea pe care a avut-o vineri la sediul Ministerului Sanatatii (MS) cu reprezentanti ai producatorilor de medicamente, scrie Mediafax.

"Dorim introducerea pe lista de compensate a unor medicamente noi, inovative, printr-o procedura rapida, intrucat in ultimii cinci ani nu a intrat pe lista niciun produs nou. In acest moment, evaluam aceste medicamente si posibilitatea ca acestea sa intre pe lista de compensate la o anumita valoare. Principiul de la care pleaca aceasta evaluare a medicamentelor este cel prin care ele sunt introduse pe listele de medicamente compensate si gratuite in masura in care se demonstreaza ca au o eficacitate mai mare decat actualele produse si ca sunt cel putin la fel de sigure ca produsele care sunt administrate. Ce ne dorim noi este sa dam acces unui numar cat mai mare de pacienti la aceste medicamente", a declarat secretarul de stat.

Rafila a mai spus ca ideea acestui demers este de a introduce un criteriu economic care nu este obligatoriu pentru firmele farmaceutice, astfel incat cei care au posibilitatea sa faca o reducere a pretului cu care aceste medicamente vor fi vandute catre statul roman.

"Sa ne lamurim: nimeni nu este exclus de nicaieri. Nu este nimeni exclus, este vorba despre un punctaj care se calculeaza pe cateva principii. Cel mai important dintre ele este eficacitatea medicamentului, alaturi de reactiile adverse, si faptul ca acest medicament este rambursat in cat mai multe tari europene. Acestea sunt principalele elemente de evaluare ale medicamentelor. Alaturi de acestea, noi am propus si un criteriu economic care poate sau nu sa ofere puncte celor care isi supun produsele evaluarii. Adica este vorba despre evaluarea medicamentelor - o procedura rapida intermediara pentru introducerea medicamentelor noi pe lista. Daca vrem sa aplicam toate recomandarile facute de institutele internationale, trebuie sa avem criterii ca sa evaluam si produsele care sunt acum pe lista, dar si pe cele noi. Cand vorbesc despre criteriu economic, ma gandesc ca acele companii care ar reduce pretul intre 0 si 25% ar putea sa fie acceptate cu produsele noi pe lista, dar, repet, criteriul de baza ramane eficacitatea", a explicat Rafila.

Potrivit secretarului de stat, primele molecule noi ar putea intra pe listele de compensate de anul viitor, iar modificarea listelor va fi facuta trimestrial.

Ministerul Sanatatii evalueaza totodata pragul de la care pot fi introduse in lista de compensate aceste molecule noi.

Citeste si:

"Este vorba despre criteriile pentru includerea pe listele de compensate a 150 de molecule. Evaluam toate aceste 150 de molecule, apoi vedem care intra si care nu. Vorbim de 84 de medicamente noi, inovative, restul fiind medicament existente, dar care ar putea fi utilizate si pentru tratarea altor boli. Medicamentele noi la care facem referire vizeaza toate spectrele de patologii, respectiv oncologie, boli cardio-vasculare, boli-infectioase", a mai spus Rafila.

Prezent la intalnire, Sorin Popescu, reprezentant al Asociatiei Romane a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM), a spus ca saluta intentia MS de a accepta dialogul privind criteriile pentru introducerea pe lista de compensate a 84 de molecule noi, aprobate de minister de mai mult timp, dar care nu au fost introduse pe liste. "Este nevoie ca, si in Romania, sa fie introduse medicamente noi, inovative, cat mai curand, iar procedurile privind acceptarea acestora sa fie realizata cat mai rapid", a mai spus Popescu, precizand ca Fondul national unic de asigurari de sanatate asigura doar 60% compensare, fata de 80% in tarile europene.

In Romania sunt compensate medicamente de 6,415 milioane lei, ceea ce reprezinta 60% din totalul celor eliberate pe baza de prescriptie, iar daca lista ar fi actualizata cu tratamentele noi care sunt in asteptare de mai bine de cinci ani, cheltuielile ar creste cu 1,5%, potrivit unui studiu Cegedim dat publicitatii la sfarsitul lunii octombrie.

Conform studiului, statul roman trebuie sa aloce 94,3 milioane de lei pentru introducerea pe lista a celor 140 de molecule noi, care sunt in asteptare inca din 2007, pentru bugetul Sanatatii cresterea costurilor pentru medicamentele compensate reprezentand doar 1,5 la suta.

La inceputul lunii octombrie, un sondaj IMAS Marketing si Sondaje a aratat ca aproape toti romanii cred ca, pentru bolile grave, ar trebui sa poata fi tratati cu medicamente noi, de ultima generatie, iar mai mult de jumatate dintre ei ar fi de acord sa plateasca integral tratamentele ieftine si sa le fie compensate cele scumpe.

In 24 septembrie, ministrul de atunci al Sanatatii, Vasile Cepoi, a anuntat ca medicamentele neesentiale, ieftine, cu valoare pana in 10 lei, cum ar fi expectorantele, vor fi eliminate din noua lista de compensate, deoarece pot fi sustinute de asigurat, dar costa fondul de sanatate aproape 20 milioane de euro anual.