"Eu, de aici, garantez britanicilor si celor interesati ca Romania nu va invada Marea Britanie. Romania este o tara foarte frumoasa", a afirmat presedintele Traian Basescu, la intalnirea anuala cu diplomatii acreditati la Bucuresti, scrie Mediafax.

El a mai aratat ca Romania isi propune sa depuna eforturi mai mari pentru consolidarea relatiei de parteneriat cu Marea Britanie.

Saptamana trecuta, ministrul roman de Externe, Titus Corlatean, s-a declarat nemultumit ca tema valului de imigranti romani e folosita in precampania electorala din Marea Britanie, adaugand ca romanii nu sunt tratati corect, desi au contribuit prin munca lor la Olimpiada de la Londra si la cresterea economica de acolo.

Britanicii sunt speriati de "invazia" romanilor

Un membru al Cabinetului britanic, Oliver Letwin, a fost dur criticat sambata seara de parlamentari conservatori, dupa ce a declarat ca Guvernul va sti cati romani si bulgari vor emigra in Marea Britanie abia dupa ce acestia vor ajunge in tara, relateaza Daily Mail in pagina online.

Britanicii, speriati de "invazia" romanilor: o noua "gafa" politica

Britanicii, speriati de "invazia" romanilor: o noua "gafa" politica

Acest strateg, cunoscut pentru gafele sale potrivit publicatiei britanice, a fost criticat dupa ce a fost intrebat despre impactul probabil produs de imigranti din cele doua state memebre UE dupa ce acestia vor obtine dreptul de a locui si munci in Marea Britanie incepand din 2014.

"Nu stiu", a raspuns Letwin, atunci cand a fost intrebat, in cadrul unei emisiuni BBC, daca este de acord cu o estimare neoficiala, potrivit careia 50.000 de imigranti din Romania si Bulgaria vor sosi anual dupa anularea restrictiilor impuse celor doua tari. Chestionat mai departe, el a declarat ca Guvernul va afla acest lucru abia dupa sosirea imigrantilor. "Probabil vom sti in cele din urma, stim ceea ce vedem", a spus el.

Insa declaratia sa a declansat furia unor parlamentari conservatori. "Nu este suficient. Avem nevoie de o evaluare urgenta a impactului probabil produs de viitoarea imigrare, nu doar sa ne uitam la efectul (acesteia) asupra unor servicii publice vitale", a declarat Priti Patel, un parlamentar din Witham (Essex).

Citeste si:

Un alt parlamentar conservator, Philip Hollobone, din Kettering (Northants), a apreciat ca numarul bulgarilor si romanilor din Marea Britanie ar putea creste de la 155.000 la 425.000. "Cred ca Guvernul are estimari, dar ii este teama sa le publice din cauza ca ar alarma publicul", a adaugat el.

Aproximativ 50.000 de romani si bulgari vor veni in Marea Britanie anual dupa anularea restrictiilor impuse Romaniei si Bulgariei, anul viitor, sugereaza un think thank britanic, Migration Watch , a relatat joi BBC News Online.

Centrul britanic de reflectie prevede acest nivel anual de imigranti in primii cinci ani dupa anularea restrictiilor, avertizand asupra unor "consecinte semnificative" asupra locuintelor si locurilor de munca.

Cetateni din ambele state UE vor beneficia de libertatea de a circula in cadrul Uniunii incepand din 2014.

In schimb, ministri britanici afirma ca un calcul in acest sens este dificil, iar Ministerul de Interne a anuntat ca lucreaza la masuri destinate reducerii imigratiei.

Ministrul pentru Comunitati si Administratie Locala Eric Pickles a avertizat ca un "aflux" de romani si bulgari, dupa deschiderea pietei muncii in decembrie 2013, ar putea amplifica problemele cu locuintele, existente deja in tara.