"In cadrul sedintei s-a aprobat trimiterea unui contingent, de 10 militari, din randul fortelor Armatei Romaniei, la misiunea Uniunii Europene de instruire din Mali in anul 2013. Contributia tarii noastre cu instructori si personal de stat major la aceasta misiune este in acord cu obligatiile ce-i revin in calitate de stat membru al Uniunii Europene (UE) si cu sprijinul exprimat pentru demersurile Uniunii de stopare a activitatilor teroriste si de crima organizata", informeaza Presedintia, citata de Mediafax.

La sedinta au participat, in afaa de seful statului, prim-ministrul Victor Ponta, viceprim-ministrul Daniel Chitoiu, ministrul Apararii, Mircea Dusa; ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlatean, ministrul Justitiei, Mona Pivniceru, ministrul Economiei, Varujan Vosganian; directorul SRI, domnul George Maior, directorul SIE, Teodor Melescanu; seful Statului Major General, general-locotenent Stefan Danila; consilierul prezidential pentru Securitate Nationala, Iulian Fota, secretarul CSAT, general Ion Oprisor si purtatorul de cuvant al presedintelui, Bogdan Oprea. La sedinta CSAT a mai participat, ca invitat, si ministrul pentru Societatea Informationala, Dan Nica.

CSAT a aprobat suplimentarea bugetului MApN

Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a aprobat, in sedinta de marti, suplimentarea graduala a bugetului Ministerului Apararii Nationale (MApN) cu 0,3% din PIB anual, pana la atingerea, in 2016, a nivelului de 2% din PIB.

CSAT a analizat si aprobat Planului multianual de restabilire a capacitatii de lupta a Armatei Romaniei.

"Punerea in aplicare a acestui plan va determina ca Armata Romaniei sa fie in masura sa-si indeplineasca misiunile specifice pe timp de pace, criza sau razboi, dar si indeplinirea obligatiilor si angajamentelor militare ale tarii noastre fata de organizatiile internationale. Pentru viabilitatea masurilor cuprinse in plan s-a aprobat suplimentarea graduala a bugetului Ministerului Apararii Nationale (MApN) cu 0,3% din PIB anual, pana la atingerea, in 2016, a nivelului de 2% din PIB", evidentiaza comunicatul Presedintiei privind sedinta CSAT.

Ministerul Apararii are alocate 5.637.856.000 de lei in bugetul pentru 2013, cu 14,61% mai mult decat suma utilizata in 2012.

Citeste si:

Alocarea bugetara pentru 2012 a fost, in cazul MApN, de 5.106.577.000 de lei, iar suma utilizata a fost de 4.919.099.000 de lei.

Pentru 2013, Ministerul are alocate 5.637.856.000 de lei, cu 14,61% decat suma utilizata in 2012.

Pentru 2016 este avuta in vedere o alocare bugetara de 5.929.414.000 de lei.

Cele 28 de tari membre NATO, printre care si Romania, s-au angajat in 2006 sa nu isi reduca sub pragul de 2% din PIB bugetul alocat apararii. Potrivit raportului anual al NATO prezentat saptamana trecuta de secretarul general al Aliantei, Anders Fogh Rasmussen, numai trei tari au alocari anuale pentru aparare de peste 2% din PIB – SUA, Marea Britanie si Grecia.