„Weekend Adevarul“: Se mai intorc in tara tinerii care au plecat in ultimii ani? Cred ca aceasta este o problema mare. La intervale regulate, Romania isi pierde elitele.

Andrei Plesu:
Pai domnule, daca vor simti ca au la ce sa se intoarca, se vor intoarce. Ce inseamna sa aiba la ce sa se intoarca? Sa simta ca daca se intorc gasesc un loc de munca si sa simta ca daca gasesc un loc de munca vor fi retribuiti onorabil. Deocamdata, daca se intorc, nu gasesc un loc de munca, eu stiu cum stau lucrurile cel putin in plan universitar, cunosc foarte multi tineri care au acreditari stralucite de la mari universitati din lume - doctorate, titluri, tot ce trebuie. Unii dintre ei au facut aventura de a se intoarce si cand se intorc gasesc universitati etanse, unde nu pot patrunde, dintr-un motiv sau altul. Fie ca da statul o lege care e inca in vigoare ca nu se mai accepta un timp angajari, fie ca aceia din corpul universitar se baricadeaza si nu intra nimeni in plus. Si atunci, ei ce fac? Ce risca? Ori sa schimbe meseria ca sa supravietuiasca, sa rateze competenta pe care au castigat-o, ori sa plece iar. Incat grija mea la ora aceasta nu este ca ne pleaca multi, grija mea este ca aceia care se intorc nu au nicio sansa. Pe de alta parte, este vorba si despre retributie, cum spuneam. Daca un medic de aici castiga de „n“ ori mai putin decat un medic din Occident, nu poti sa ceri omului sa-si puna pielea pe bat. De dragul cui? De dragul tarii? Pai, nu par indragostiti de tara oamenii care o guverneaza! Dar bietul om care trebuie sa subziste! Eu nu ma plang atat de tare, o spun de ani de zile, de asa-zisa plecare a creierelor. Lasa ca nu toti care pleaca sunt asa creiere. Am unele exemple, chiar proaspete, in care plecarea are alte motivatii. Dar daca cineva este foarte bun si face o cariera stralucita, ea intra in inventarul de succes al Romaniei pana la urma. Cand a plecat Enescu, cand au plecat Brancusi, Eliade, pana la urma faptul ca au plecat ne-a adus un serviciu. Aici nu stiam cine sunt. Prin urmare, plecarea in sine nu este o drama daca este urmata de o performanta neobisnuita.

Cititi integral interviul pe Adevarul.ro.