"Este un exercitiu extrem de frumos pentru noi si pentru tineri, dovada ca scoala noastra este pregatita prin copiii sai sa se puna si in slujba societatii. Dovada ca avem copii suficient de pregatiti astfel incat sa faca fata oricarei provocari", a spus Mihnea Costoiu, la Guvern, cu prilejul lansarii maratonului de programare (hackathon), scrie Mediafax.

Intrebat ce face ca sa tina tinerii in tara, el aspus ca pregateste un plan de masuri.

"Deocamdata pe ei ii tinem sigur ca sunt la liceu. Incercarea noastra e de a sprijini tinerii cu performante. Zilele trecute am pregatit un proiect, deja aflat in dezbatere publica, pentru a creste sprijinul financiar acordat olimpicilor. In curand veti vedea pachete speciale acordate pentru studenti odata cu admiterea la facultate si proiecte de sustinere a lor in timpul facultatii. Ieri (vineri-n.r.) am avut o intalnire cu LSRS, vor sa se intoarca multi acasa si am stabilit un stagiu de pregatire pentru ei in MEN si in universitati", a explicat Costoiu.

El a mai spus ca pentru tinerii inteligenti va creste cuantumul burselor cu aproximativ 40%, iar pachetele se refera la masuri pentru accesul facil a acestor tineri in universitati, foarte repede, sumele de burse acordate universitatilor vor fi destinate exclusiv acestor tineri.

Citeste si:

Timp de doua zile, 25 de elevi vor dezvolta aplicatii, pagini web si interfete cu ajutorul Bitdefender si Microsoft, partenerii evenimentului, in incercarea de a aduce administratia publica mai aproape de cetatean si de a responsabiliza guvernantii prin deschidere si transparenta.

Cele cinci proiecte dezvoltate in cadrul acestui maraton centralizeaza informatii de interes public. Acestea vor fi: Buget.gov.ro – datele privind bugetul de stat si vizualizarea lor intr-o forma usor de inteles, angajati.gov.ro – datele privind angajatii din administratia publica, posturi.gov.ro – datele privind posturile vacante scoase la concurs in administratia publica, petitii.gov.ro – initiativele cetatenilor, pe domenii de interes, data.gov.ro – faciliteaza accesul publicului la datele incluse in platformele de mai sus

La aceasta prima editie vor participa elevi cu rezultate foarte bune la concursurile de informatica, a caror selectie a fost realizata de catre Ministerul Educatiei.

Sursa foto: freedigitalphotos.net