Zeci de milioane de oameni din intreaga lume au stins lumina aseara, „Ora Pamantului” fiind respectata in peste 150 de tari. Cu aceasta ocazie, rusii au bifat o premiera - au stins lumina la Palatul Kremlin, scrie Antena 1.
Primii care au stins lumina au fost australienii, la ora 20.30, la fel cum au facut si in urma cu sapte ani, cand au dat startul acestui proiect. Niciunul dintre initiatori nu indraznea atunci sa spere ca Ora Pamantului va fi respectata in toate colturile pamantului, dar exact asta se intampla acum.

Organizat de catre fundatia World Wide Fund, Earth Hour a avut loc pentru prima oara in urma cu sapte ani, in Sydney. Anul acesta, 152 de tari au stins lumina.

Cititi mai mult despre Ora Pamantului pe A1.ro.

Sursa foto: sxc.hu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri