Victor Ponta a spus, la inceputul discursului sustinut la Congresul UDMR, ca liderul PNL, Crin Antonescu, se gandea ca el va vorbi in limba maghiara, gluma premierului fiind aplaudata, scrie Mediafax.

El a continuat spunand ca vorbeste in limba romana si ca spera sa il ajute traducerea, dupa cum si pe el l-a ajutat traducerea din maghiara la discursul sustinut de primarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert.

A mentionat insa ca traducerea se intrerupea la momentele importante cand a vorbit primarul Raduly, astfel ca a inteles doar o parte din discurs.

Citeste si:

De asemenea, premierul si-a cerut scuze pentru intarzierea la Congres, spunand ca presa romaneasca va spune ca "e din cauza lui Antonescu".

Ponta a vorbit apoi despre steagul secuiesc, care se afla pe pupitru cand au tinut discursuri primarul Raduly Robert si liderul UDMR, Kelemen Hunor, dar care a fost luat cand a vorbit premierul.

"Vreau sa va explic ca am un mare respect fata de acest steag, deoarece membri ai comunitatii dumneavoastra mi-au povestit istoria lui, ca acum 400 de ani secuii aliati cu Mihai Viteazul pentru libertate au purtat acest steag si trebuie respectat. Nu am vrut sa fie, ca sa nu se creada ca e steagul PNL, altfel... nu era nicio stire pentru presa", a afirmat Ponta.