Procurorul Daniel Morar, numit de presedintele Traian Basescu in functia de judecator la Curtea Constitutionala, vrea sa demisioneze din magistratura, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) urmand sa ia act in 4 iunie de cererea acestuia, conform Mediafax.
Morar a solicitat CSM eliberarea din functia de procuror al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Cluj, prin demisie. Plenul CSM va discuta saptamana viitoare, in 4 iunie, cererea de demisie inaintata de acesta.

Daca dorea, Morar putea sa-si mentina functia de procuror, avand dreptul sa revina, dupa incetarea mandatului de judecator al Curtii Constitutionale, la postul detinut anterior, cu conditia rezervarii acestuia, prevad legile in vigoare.

Daniel Morar, Mona Pivniceru si Valer Dorneanu au fost numiti la Curtea Constitutionala, pe locurile unor judecatori ale caror mandate expira in iunie.

In 25 martie, Daniel Morar a fost numit de presedintele Traian Basescu in functia de judecator la Curtea Constitutionala, pentru un mandat de noua ani, incepand din 9 iunie.

In 5 aprilie, Morar anunta ca a decis sa se retraga din functia de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie (PICCJ).

Morar spunea ca atunci cand presedintele si premierul iti spun ca este o problema mare de constitutionalitate si ca, ramanand in fruntea PICCJ, impiedici numirile in Ministerul Public sau esti o problema pentru sistem, trebuie sa pleci.

In aceeasi zi, Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, cu unanimitate de voturi, incetarea detasarii lui Daniel Morar in functia de prim-adjunct al procurorului general al PICCJ incepand din 15 aprilie, la solicitarea acestuia.

Tot atunci s-a decis detasarea lui Morar in functia de consilier al presedintelui CSM, Oana Schmidt Haineala, pana cand acesta va prelua functia de judecator la Curtea Constitutionala.

Daniel Morar declara, la sfarsitul lunii martie, ca numirea lui ca judecator la Curtea Constitutionala nu este tocmai ce si-a dorit, dar preciza ca oamenii mai fac si schimbari radicale in viata.

"Probabil si eu am facut. Opt ani anticoruptie, alti 14 ani urmarire penala si judiciara ca procuror, acum facem o schimbare radicala", spunea atunci Morar.

Intrebat atunci cum comenteaza acuzatiile ca nu ar fi pregatit pentru mandatul de la Curtea Constitutionala, Daniel Morar a raspuns: "O sa vedeti ca sunt pregatit".

Presedintele Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, declara in 25 martie ca numirea de catre presedintele Traian Basescu a lui Morar ca membru al Curtii "indeplineste conditiile legale", el adaugand ca fostul sef al DNA "a dovedit ca este pregatit profesional".
Intrebat daca numirea unui procuror in functia de membru al Curtii Constitutionale nu incalca spiritul legii fundamentale, Zegrean a raspuns ca "mai sunt fosti procurori care au activat in cadrul Curtii si nu le-a pus nimeni nicio piedica".

Presedintele CC a spus ca si procurorii sunt la fel de magistrati ca si judecatorii, adaugand din nou ca in Constitutie nu se face o delimitare la conditia pentru membrii Curtii privind experienta in justitie intre judecatori si procurori.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri