Corneliu Vadim Tudor, contestat la conducerea PRM de reprezentanti din 24 de organizatii reuniti sambata la Palatul Parlamentului, este fondatorul si liderul acestui partid din 1991, el avand insa in ultimii ani, dincolo de a fi europarlamentar, o activitate in viata politica mai putin vizibila.
El este membru fondator si presedinte al PRM din 1991, reales ulterior in mai multe randuri in fruntea formatiunii. De altfel, Corneliu Vadim Tudor detine si marca PRM, aceasta fiind inregistrata la OSIM pe numele sau, dupa cum el insusi a declarat, potrivit Mediafax.

Vadim Tudor a fost senator in Parlamentul Romaniei timp de mai multe legislaturi, incepand din 1992, pana in 2008, cand partidul nu a mai trecut pragul electoral. PRM condus de el a avut in 2000-2004 chiar o reprezentare parlamentara consistenta, insa in 2008 nu a mai reusit intrarea in Parlament.

El declara, in 2008, ca "nu are vina, dar are pacatele lui" pentru neintrarea PRM in Parlament. "Sunt vinovat ca m-am nascut, ca sunt nationalist? Fireste ca am si eu pacatele mele, dar vina nu!", spunea atunci C.V. Tudor (foto).

Corneliu Vadim Tudor a candidat in mai multe randuri la alegerile prezidentiale, iar la scrutinul din anul 2000 a ajuns in al doilea tur, cu Ion Iliescu. El a candidat si la ultimele alegeri pentru Presedintia Romaniei, in 2009, clasandu-se al patrulea, dupa primul tur, cu 5,56% din voturi.

Anul 2000 a reprezentat varful electoral al lui Corneliu Vadim Tudor si al PRM, atat prin rezultatul obtinut la prezidentiale, cat si prin faptul ca, la parlamentare, PRM a avut rezultate in jurul a 20 de procente in ambele Camere, detinand in acea legislatura al doilea grup parlamentar ca marime.

Din 2009, Corneliu Vadim Tudor este europarlamentar. Participand la scrutinul pentru Parlamentul European din vara lui 2009, PRM a obtinut 8,65% din voturi. Listele partidului din acele alegeri au fost deschise de Vadim Tudor, urmat de Gigi Becali, acesta din urma fiind propus candidat pe listele PRM in timp ce se afla in arest preventiv. C.V. Tudor aprecia atunci ca Becali - arestat la acea vreme pentru 29 de zile sub acuzatia de lipsire de libertate in mod nelegal - se afla pe nedrept in detentie si ca finantatorul Stelei reprezinta "un simbol" si are un suflet curat. Primii trei candidati de pe listele PRM au obtinut la acel scrutin mandate in PE.

La ultimele alegeri parlamentare nationale, din 2012, PRM nu a reusit indeplinirea conditiei de prag electoral.

In ultimii ani, PRM s-a confruntat si cu probleme ca evacuarea sediului partidului din strada Emile Zola. In 2011, in urma evenimentelor care au avut loc atunci, procurorii Parchetului instantei supreme au anuntat cercetarea liderului PRM Corneliu Vadim Tudor pentru ultraj si nerespectarea unei hotarari judecatoresti privind evacuarea acelui sediu.

De asemenea, numerosi lideri ai formatiunii au fost exclusi sau au parasit formatiunea in ultimii ani. Printre acestia, Codrin Stefanescu sau Lucian Bolcas.

In aprilie 2011, vicepresedintele Codrin Stefanescu a anuntat ca a demisionat din PRM si, implicit, din toate functiile detinute in acest partid, in timp ce liderul formatiunii Corneliu Vadim Tudor a afirmat ca el i-a transmis acestuia sa plece pana nu il da afara.

In martie 2010, Lucian Bolcas, care a detinut functia de vicepresedinte al formatiunii, a fost exclus din PRM pentru "tradarea intereselor" partidului si pentru declaratiile publice facute, in contradictie cu deciziile si punctele de vedere ale formatiunii.

Acestea sunt insa doar cateva nume din lunga lista a celor care au plecat din PRM in urma unor conflicte cu liderul formatiunii, despartirile fiind insotite adesea de cuvinte grele.

Una dintre cele mai semnificative plecari din PRM este cea a lui Corneliu Ciontu, care, dupa cateva luni in care ii fusese predata sefia formatiunii, s-a retras din partid, in 2005, alaturi de mai multi membri, demisionarii din PRM anuntand ulterior infiintarea Partidului Popular.

Stilul de conducere centralizat si reprezentarea publica a formatiunii in jurul liderului sau au caracterizat PRM.

In ultima perioada, vizibilitatea lui Corneliu Vadim Tudor pe scena politica romaneasca a scazut, iar, pentru prima data, in acest partid s-a creat o miscare de contestare a liderului care sa duca la revocarea lui din functie.

Astfel, reprezentanti din 24 de organizatii judetene ale PRM au participat sambata la o sedinta extraordinara a Consiliului National, la care s-a decis revocarea presedintelui partidului Corneliu Vadim Tudor si a conducerii PRM. De asemenea, s-a hotarat alegerea unui Birou Politic interimar care sa asigure conducerea partidului pana la organizarea unui congres extraordinar, care ar putea avea loc pana cel tarziu in toamna acestui an, unde vor fi organizate alegeri pentru functiile de presedinte, prim-vicepresedinte, vicepresedintii si secretarul general al PRM.

"Ce au facut ei acolo e nestatutar, e total ilegal, (...) pretind ca sunt sefi de filiale, nu sunt asa ceva (...). Pe mine nu ma poate inlocui nimeni din aceasta functie, chiar si numai pentru simplul motiv ca sunt presedintele fondator al partidului si marca PRM e inregistrata la OSIM pe numele meu", a spus insa Corneliu Vadim Tudor, el acuzand si implicarea unor lideri PSD.

Cum se va incheia aceasta situatie ramane de vazut, dar ziua de sambata a marcat o premiera, intr-un partid de lider.

Sursa foto: Agerpress

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri