Procurorul i-a explicat judecatorului Marin Marino Constantin ca Becali a savarsit fapte grave, iar pentru cele mai grave dintre acestea a primit doar trei ani de inchisoare. El a mai aratat ca, potrivit normelor legale in vigoare, Becali poate fi eliberat dupa ce executa doua treimi din pedeapsa, respectiv doi ani de inchisoare, si a subliniat ca, in opinia sa, aceasta pedeapsa este mica in raport cu numarul si gravitatea faptelor comise, relateaza Mediafax.

Astfel, procurorul a aratat ca Becali a savarsit o pluralitate de infractiuni, iar din toate cele savarsite pentru sapte dintre ele a fost gasit vinovat si condamnat in cele trei dosare penale.

Reprezentantul DNA a mai aratat ca faptele finantatorului Stelei au avut un grad ridicat de pericol si au fost comise de acesta alaturi de un anturaj infractional.

Procurorul a explicat ca perioada infractionala a lui Gigi Becali este una lunga, respectiv din 1995 pana in 2002, dupa care a fost reluata in 2006 si a continuat pana in 2009, ceea ce denota "orientarea sa ca persoana ce sfideaza cadrul legal".

Potrivit procurorului, activitatea infractionala a lui Becali are periodicitate si ritmicitate, iar in acest context el ar trebui sa petreaca mai mult timp in detentie.

De celalalta parte, avocatii finantatorului Stelei au aratat ca acesta a platit integral prejudiciul din dosarul schimburilor de terenuri cu MApN, precum si cheltuielile de judecata din acel caz.

Totodata, avocatii au depus inscrisuri din care rezulta actele de binefacere si donatiile facute de-a lungul anilor de Becali.

Unul dintre avocatii lui Gigi Becali, Bogdan Vlad, a declarat joi, la intrarea in Tribunalul Bucuresti, unde se judeca cererea de contopire a pedepselor finantatorului Stelei, ca instanta nu are temeiuri sa-i aplice acestuia un spor la anii pe care trebuie sa ii stea in inchisoare.

La judecarea cererii de contopire a pedepselor sunt prezenti, printre altii, managerul general al Stelei, Mihai Stoica, antrenorul echipei, Laurentiu Reghecampf, si sotia acestuia, Ana-Maria Prodan.

In 19 iunie, Tribunalul Bucuresti a amanat pentru 27 iunie judecarea cererii de contopire a pedepselor lui Becali si a stabilit ca la dosar trebuie atasate fisa de cazier judiciar a finantatorului Stelei si copii dupa minutele instantelor care l-au condamnat. Instanta a mai decis ca, tot pana la termenul din 27 iunie, sa fie atasate si dosarele de executare in baza carora au fost emise mandatele de executare a pedepeselor.

Dupa termenul din 19 iunie, Becali a comentat in directia aparatorilor sai, nemultumit de amanarea judecarii cauzei. "Hai sa ne plimbam cu masina", a spus el, cu referire la drumurile pe ruta inchisoare-instanta si la timpul pierdut pana la pronuntare.
Ulterior, finantatorul Stelei le-a cerut varului Virgil Becali si fostului fotbalist Ionut Lutu, in prezent angajat al sau, sa ii angajeze avocati care sa stie ce acte ii trebuie la dosar.

Citeste si:

In 21 iunie, reprezentantii avocatului Bogdan Vlad au anuntat ca acesta si Pavel Abraham il vor apara pe Gigi Becali in procesele legate de intreruperea executarii pedepsei si de contopire a pedepselor, dupa ce finantatorul Stelei a renuntat la serviciile lui Bogdan Barbuceanu si ale Mihaelei Olaru.

La termenul de 19 iunie al cererii de contopire a pedepselor, Gigi Becali a fost reprezentat in instanta de trei avocati, doi dintre acestia fiind Bogdan Vlad si Bogdan Barbuceanu.

In aceeasi zi, Tribunalul Bucuresti a respins cererea lui Becali de intrerupere pentru trei luni a pedepsei din dosarul schimbului de terenuri cu MApN, decizia putand fi atacata la Curtea de Apel Bucuresti.

Ulterior, finantatorul Stelei Bucuresti nu a obtinut permisiunea sa paraseasca pentru o zi Penitenciarul Jilava, pentru a-si serba ziua de nastere, marti, 25 iunie, impreuna cu familia, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.

In 20 mai, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanta suprema la trei ani de inchisoare cu executare in dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apararii Nationale (MApN). Alaturi de acesta au primit pedepse de cate doi ani de inchisoare cu executare fostul ministru al Apararii Victor Babiuc si fostul sef al Statului Major General Dumitru Cioflina.

Acestia au fost incarcerati in 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar in 10 iunie au fost transferati la Penitenciarul Jilava.

In 4 iunie, Gigi Becali a fost condamnat tot la trei ani de inchisoare cu executare in dosarul "Valiza", pentru dare de mita si fals in inscrisuri sub semnatura privata, decizia dispusa de Completul de cinci judecatori al instantei supreme fiind definitiva.

Instanta nu a facut reindivualizarea si contopirea pedepselor lui Gigi Becali, astfel ca avocatii acestuia au cerut, la Tribunalul Bucuresti, contopirea pedepselor, pentru a se constata care este cea mai mare pe care o are de efectuat acesta.

Gigi Becali si-a pierdut mandatul de deputat in urma condamnarii sale definitive. Camera Deputatilor a aprobat in 5 iunie, prin vot, vacantarea locului de deputat al lui Gigi Becali.

In 11 februarie, Becali a fost condamnat definitiv, tot de instanta suprema, la trei ani de inchisoare cu suspendare, in dosarul sechestrarii celor care i-au furat limuzina.