Proiectul de hotarare aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) vizeaza modificarea si completarea unui alt proiect care are in vedere salubrizarea prin spalarea cu jet de apa a carosabilului.

Potrivit proiectului de hotarare initiat in completarea masurilor deja existente pentru cresterea calitatii aerului, operatorii de salubrizare vor fi obligati sa spele cu apa carosabilul, conform programelor aprobate de primariile celor sase sectoare si avizate de Primaria Muncipiului Bucuresti, "cu precadere" intre orele 22.00 si 6.00, scrie Mediafax.

In expunerea de motive a documentului se arata ca, in urma analizelor datelor inregistrate la cele opt statii de monitorizare a aerului din Bucuresti dar si din afara, s-a constatat ca valorile cele mai mari ale pulberilor din atmosfera au fost determinate pe timpul noptii, in jurul orei 2.00.

Masurile sunt luate dupa ce Comisia Europeana a transmis o scrisoare de somare reprezentantilor adminstratiei publice privind depasirea valorilor limita a diversilor poluanti inregistrate la cele opt statii, dar in special la pulberi in suspensie.

Astfel, una dintre masurile stabilite pentru reducerea concentratiei de pulberi in suspensie prin "Programul Integrat de Gestionare a Calitatii Aerului in Municipiul Bucuresti" este si salubrizarea stradala prin mijloace de aspirare si spalare cu jet puternic de apa a zonelor in care prima banda este ocupata de autovehicule parcate, iar in urma datelor a fost nevoie de completarea acestor prevederi.