Potrivit informarii emise de Administratia Nationala de Meteorologie, duminica, intre orele 4.00 si 23.00, vor fi ploi insemnate cantitativ in toata tara.

Pe parcursul zilei de duminica, aria ploilor se va extinde treptat in sudul si sud-estul tarii, unde vor fi averse, posibil insotite de scurte intensificari ale vantului si descarcari electrice. In aceste zone, cantitatile de apa vor depasi local 20 de litri pe metru patrat si izolat 40-50 de litri pe metru patrat.