Deputatul PDL Elena Udrea a obtinut, in urma divortului de Dorin Cocos, potrivit celei mai recente declaratii de avere postate pe site-ul Camerei Deputatilor, sase terenuri, trei cladiri si doua autorurisme, relateaza Mediafax.
Elena Udrea a trecut in declaratia de avere un teren intravilan de 4.412,51 metri patrati, pe care il detine integral in urma partajului voluntar. De asemenea, ea detine o jumatate dintr-un teren de 596 de metri patrati, in Bucuresti, tot in urma partajului. Udrea mai detine integral un teren de 5.000 de metri patrati, tot in Bucuresti, tot in urma partajului.
Ea a mai trecut in declaratia de avere o suprafata de 239 de metri patrati, pe Soseaua Pipera-Tunari, aferenta unei constructii de 169 de metri patrati, contractata in 2004 si achitata in rate pana in 2010.
Tot la terenuri intravilane, Udrea a trecut o suprafata de 81,66 metri patrati, pe care o detine in Bucuresti integral potrivit actului de partaj, precum si o patrime dintr-un teren de 697 metri patrati, Dorin Cocos detinand o alta patrime, iar Mariana Cindea o jumatate. De asemenea, Udrea detine, tot in urma partajului, un teren intravilan de 115,94 de metri patrati in Bucuresti.
La rubrica cladiri, liderul PDL a trecut un apartament de 60 de metri patrati cumparat in 2003, o casa de 169 de metri patrati pe Sosea Pipera-Tunari detinuta integral in urma partajului, o patrime dintr-un teren de 635 de metri patrati, mentionand ca este vorba despre "Suprafata construita imobil". Udrea a mai trecut o casa de locuit de 169,52 de metri patrati, detinuta integral, obtinuta la partaj.
Deputatul PDL a trecut in declaratia de avere si doua autoturisme, obtinute prin partaj: un Mercedes din 2005 si un Fiat 500 din 2012.
Elena Udrea detine si bijuterii din aur si argint obtinute pana in 2013, in valoare de 50.000 de euro.
Ea detine conturi la Banca Transilvania in valoare de peste 19.000 de lei si 440.000 de euro. De asemenea, Udrea are conturi de peste 1.200.000 de lei si de peste 60.000 de euro la BRD.
Elena Udrea a obtinut venituri din functia de ministru al Dezvoltarii si Turismului de 6.165 de lei, iar din functia de deputat a obtinut peste 48.000 de lei.
De asemenea, ea a trecut in declaratie faptul ca Dorin Cocos a obtinut venituri si are dividende, "conform adeverintei fiscale", de la Clamari Trading Impex si Centrul de Diagnostic Clinic International.
Elena Udrea si Dorin Cocos au divortat, in 10 iunie 2013, la notar. "Decizia de a ne desparti vine dupa o analiza indelungata si profunda a relatiei noastre si a optiunilor de viitor a fiecaruia dintre noi. Faptul ca avem cariere atat de diferite si, in cazul nostru, chiar incompatibile, unul politica, altul afaceri, ne-a privat de timpul petrecut impreuna necesar relatiei si a supus casatoria unor presiuni din exterior care au afectat-o iremediabil. De astazi, mergem pe drumuri separate, dar pastram prietenia si parteneriatul solid construite in ultimii 15 ani, ramanand in cele mai bune relatii. Multumim familiilor si prietenilor care ne-au fost si ne sunt alaturi si rugam pe toti cei care ar putea fi interesati de acest subiect sa dea dovada de intelegere fata de noi si sa ne respecte intimitatea", mentionau cei doi, la acea data, intr-un comunicat.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri