Verdictul ar urma sa fie facut public la ora 15.00.

Decizia nu va fi una definitiva, ea putand fi atacata cu recurs la Completul de cinci magistrati al instantei supreme, anunta Mediafax.

Joi, cu o zi inainte de anuntarea verdictului, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a remis presei un comunicat cu "informatii relevante privind dosarul penal", in care sustine ca "prin analizarea probele aflate la dosarul cauzei rezulta, dincolo de orice dubiu, contrariul celor retinute in rechizitoriu".

"La data de 10.07.2013 am depus concluzii scrise prin care am solicitat achitarea, pentru ca, in esenta nu a fost savarsita nicio fapta penala, nu exista prejudiciu, nu a existat nicio intelegere, activitate de ajutor sau de inlesnire pentru savarsirea vreunei fapte prevazute de legea penala, astfel ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale vreunei infractiuni, nici ale faptei de abuz in serviciu, cu atat mai putin cele ale vreunei forme a participatiei la savarsirea acestei infractiuni", arata Fenechiu.

Completul care judeca dosarul "Transformatorul", formata din presedintele Francisca Vasile, Ilie Iulian Dragomir si Mirela Sorina Popescu, au respins, la termenul din 4 iulie, toate probele si exceptiile invocate de avocatii lui Fenechiu si ai celorlalti inculpati.

Judecatorii au respins o exceptie de neconstitutionalitate ridicata de avocatul ministrului Transporturilor, prin care se arata ca ordonanta de urgenta a guvernului ce reglementeaza atributiile Garzii Financiare sunt in contradictie cu mai multe articole din Constitutie si cu articolul 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Magistratii au respins, dupa ce initial au admis, si audierea unui martor propus de avocatii lui Petru Andronache, director comercial al Sucursalei de Intretinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova in perioada 2002-2005.

Citeste si:

Totodata, a fost respinsa o cerere prin care se solicita instantei sa ceara Serviciului de probatiune Iasi sa intocmeasca referate de evaluare in cazul celor judecati in acest dosar.

Tot la termenul din 4 iulie, procurorul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) a cerut instantei supreme condamnarea lui Relu Fenechiu si a celorlalti inculpati din dosarul "Transformatorul" la pedepse cu inchisoarea cu executare orientate spre maxim, pentru infractiunile de care acestia sunt acuzati pedeapsa maxima fiind de 15 ani.

De asemenea, procurorul DNA a solicitat ca inculpatii sa plateasca despagubiri civile. Astfel, procurorul a cerut ca Ioan Turbatu, Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu si Mihai Bogdan Damian sa plateasca, in solidar, 3,3 milioane de lei, plus TVA, iar Ion Marghidan, in solidar cu Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu si Mihai Bogdan Damian, alti 2,2 milioane de lei.

Reprezentantul DNA a mai cerut ca Petru Andronache sa plateasca, in solidar cu Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu si Mihai Bogdan Damian, 5,3 milioane de lei, plus TVA.

Procurorul a solicitat instantei si sa mentina sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile si imobile ale inculpatilor.

In ultimul sau cuvant, Relu Fenechiu a aratat ca este "ponderat optimist" si ca parintii sai sunt disperati ca ar putea fi condamnat la 15 ani de inchisoare. "Sunt ponderat optimist in ceea ce priveste decizia pe care o veti lua in acest dosar si totodata sunt contrariat de acuzatiile si sustinerile procurorilor DNA. Trebuie sa intelegeti ca parintii mei sunt disperati ca voi fi condamnat la 15 ani de inchisoare. Cum puteam eu sa fac acele fapte alaturi de oameni pe care fie nu-i cunoastem, fie ii vazusem odata sau de cel mult doua ori in viata. (...) Nu pot sa va cer, dar sper ca veti consulta cu atentie documentele depuse astazi de avocatii mei, privind situatia acelor transformatoare, pentru ca daca o veti face, veti observa ca nu puteti decat sa anulati rechizitoriul DNA", a spus Fenechiu.