Sursele citate au precizat ca in acest dosar se fac acte premergatoare inceperii urmaririi penale, dosarul fiind deschis in urma unui denunt, scrie Mediafax.

Anul trecut, Dinu Patriciu a avut dificultati financiare atat cu Adevarul Holding SRL, cat si cu firma MIC.RO RETAIL SRL care a intrat in faliment, pe lista creditorilor existand peste 1.200 de societati si persoane fizice si aproximativ 5.000 de salariati neplatiti. Printre societatile pagubite se numara Mercadia Holland BV, actionarul majoritar al MIC.RO.

Pentru garantarea unor imprumuturi luate de Mercadia Holland BV de la BCR, Dinu Patriciu a gajat cu disponibilitatile bancare ale MIC.RO si cu alte bunuri ale acestei societati.

Surse din mediul de afaceri sustin ca datoriile lui Dinu Patriciu se ridica la aproximativ 100 de milioane de euro.
Pe de alta parte, Dinu Patriciu se judeca in doua dosare, la Judecatoria Sectorului 1, cu sotia sa, Dana.

Intr-unul dintre aceste dosare, sotia omului de afaceri Dinu Patriciu solicita partajarea averii si o jumatate din totalul acesteia, urmatorul termen fiind stabilit in 11 septembrie.

Citeste si:

In actiunea de la Judecatoria Sectorului 1, sotia lui Dinu Patriciu a cerut separatia judiciara a bunurilor detinute in comun, acuzandu-l ca, pe fondul unor relatii extraconjugale si al unei stari de sanatate precare, a instrainat bunuri comune si a garantat obligatii asumate scriptic in favoarea celei cu care are o relatie extraconjugala.

In 14 februarie, omul de afaceri Dinu Patriciu a intentat actiune de divort la Judecatoria Sectorului 1, dosarul avand termen in 16 septembrie.

Agentia de presa Mediafax relata, la inceputul lunii octombrie 2012, ca omul de afaceri Dinu Patriciu si-a gajat tablouri din colectia personala, cu o valoare de achizitie de peste 2 milioane de euro, catre firme pe care le controleaza, inregistrate in Elvetia sau Cipru, precum si catre persoana cu care se presupune ca are o relatie extraconjugala.

Incepand din toamna anului trecut, Patriciu a constituit gaj in favoarea DP Holding (Elvetia), Veridesco Limited (Cipru) si Melanie Anne Chen, pentru circa 80 de tablouri din colectia personala. Melanie Chen este membru in boardul director al DP Holding si presedinte executiv al Marine Resources Exploration International BV, firme detinute de Patriciu.