Potrivit raportului, citat de site-ul de stiri Midilibre.fr, romii sunt concentrati la periferia Parisului si in jurul oraselor Lille, Marsilia, Lyon, Nantes, Toulouse, Nice, Strasbourg, Montpellier si Grenoble, scrie Mediafax.

"Aproximativ 15.000 - 20.000 de romi traiesc in Franta, in suburbii sarace si pe strazi. In cea mai mare parte cetateni romani si bulgari, migrand din ratiuni economice sau din cauza actelor de persecutare, sunt supusi restrictiilor pe piata muncii pana la 1 ianuarie 2014", precizeaza site-ul citat.

"Romii («oameni», in limba romani) provin din cea mai saraca minoritate etnica din Europa. Cei mai multi dintre cei care traiesc in Franta vin din Romania si Bulgaria, o mica parte provin din state extracomunitare precum Serbia, Bosnia sau R.Moldova. Fiind sedentari, saracia ii constrange sa traieasca pe strazi sau in suburbii sarace, in cabane de lemn sau in caravane. Totusi, nu trebuie confundati cu nomazii de nationalitate franceza, pentru care localitatile trebuie sa amenajeze spatii speciale. Apelativul de «rom» se refera la originea etnica, astfel ca autoritatile franceze nu folosesc acest termen, vorbind de cetateni romani si bulgari care locuiesc in tabere ilegale sau in structuri de integrare speciale", explica site-ul francez.