Primarul general, Sorin Oprescu, a convocat, joi, la sediul PMB, comandamentul privind organizarea si desfasurarea meciului Romania-Ungaria care va avea loc in data de 6 septembrie, de la ora 21.00, pe Arena Nationala, se arata intr-un comunicat al municipalitatii.

Edilul a solicitat Regiei Autonome de Transport Bucuresti (RATB) sa suplimenteze liniile de transport in comun care fac legatura cu stadionul si sa prelungeasca programul de circulatie a acestora, astfel incat participantii la meci sa poata avea la dispozitie cat mai multe mijloace de deplasare.

"RATB va infiinta curse speciale pentru transportul suporterilor straini catre Arena Nationala, care vor pleca de la Gara de Nord si din Centrul Istoric", mai precizeaza sursa citata.

In ceea ce priveste asistenta medicala, aceasta va fi asigurata de Administratia Spitalelor, prin cele sapte cabinete medicale aflate in incinta Arenei Nationale. Astfel, 60 de medici si asistenti medicali vor asigura serviciile medicale pe perioada meciului, iar impreuna cu Serviciul de Ambulanta Bucuresti-Ilfov, vor fi asigurate opt ambulante cu echipaje medicale.

Citeste si:

In cadrul comandamentului s-a mai stabilit ca reprezentantii Jandarmeriei, Politiei Rutiere si Politiei Locale sa ia masurile necesare pentru desfasurarea evenimentului in conditii de siguranta.

Totodata, pentru a preintampina eventualele acte de indisciplina, s-a stabilit ca, in ziua meciului, vanzarea bauturilor alcoolice in zona din jurul stadionului sa fie intrezisa intre orele 13.00 si 24.00.

Sorin Oprescu a mai cerut reprezentantilor Directiei Utilitati Publice sa se asigure de buna functionare a iluminatului public in zona stadionului, iar operatorilor de salubritate le-a cerut sa salubrizeze corspunzator arterele din perimetrul Arenei Nationale, atat inainte de eveniment, cat si dupa incheierea acestuia.

La sedinta au participat toti reprezentantii autoritatilor implicate in desfasurarea evenimentului, cei ai institutiilor responsabile de ordinea si linistea publica si de siguranta persoanelor, dar si directiile din Primaria Capitalei implicate in organizarea acestui eveniment sportiv.