Declaratia a fost facuta luni de fostul senator Marius Marinescu, sustinator al protectiei animalelor.

Printre semnatarii documentului prin care este invocata neconstitutionalitatea propunerii legislative pentru modificarea Ordonantei de urgenta 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a cainilor fara stapan se numara, conform sursei citate, parlamerntarii Calin Popescu Tariceanu, Haralambie Vochitoiu, Dumitru Pelican, Cristiana Anghel si Ioan Ghise, noteaza Mediafax.

Cei 30 de parlamentari care au atacat la Curtea Constitutionala proiectul de lege sustin ca actul normativ nu conduce la impiedicarea inmultirii si proliferarii lor ci traumatizeaza societatea civila, "demers care nu este de natura a traduce drepturile fundamentale ale omului in Romania".
Parlamentarii semnatari solicita Curtii sa supuna Legea de modificare si completare a Ordonantei de urgenta 155/2011 controlului de constitutionalitate, astfel incat aceasta sa fie trimisa, spre o noua examinare, Parlamentului.

Potrivit contestatarilor, forma in care actul normativ a fost adoptat de Camera Deputatilor, care este Camera decizionala, in urma deciziei de neconstitutionalitate luata anterior, difera fundamental, atat in ceea ce priveste conceptia, cat si in ceea ce priveste continutul, de cea adoptata de Senat - sunt stabilite termene de revendicare, respectiv adoptie a cainilor fara stapan mult mai scurte, sunt stabilite conditii mult mai drastice de eutanasiere, este exclusa posibilitatea returnarii cainilor fara stapan, sunt excluse organizatiile neguvernamentale intr-o etapa importanta si sensibila a programului de gestionare a cainilor fara stapan, respectiv eutanasia.

Acestia amintesc ca, asa cum Curtea Constitutionala a statuat, o lege trebuie sa fie rezultatul manifestarii de vointa concordante a ambelor Camere ale Parlamentului si ca respectarea principiului bicameralismului necesita ca o Camera sau alta sa nu fie exclusa din mecanismul legiferarii.

De asemenea, semnatarii invoca si neconstitutionalitatea Ordonantei de urgenta 155/2001, care este modificata prin proiectul de lege.

"Gestionarea cainilor fara stapan nu este o situatie exceptionala, care sa necesite masuri in vederea evitarii unei grave atingeri aduse interesului public", opineaza acestia.

In documentul citat se mai arata ca anumite articole din lege incalca prevederile constitutionale referitoare la respectarea tratatelor internationale in materie.

"Facem in primul rand observatia ca problema eutanasiei cainilor fara stapan si conditiilor in care este dispusa aceasta este principala problema a legii. Eutanasia este o masura extrema, care contravine prevederilor drepturilor animalelor recunoscute de instrumente internationale, reglementari comunitare cu caracter obligatoriu. Legea de gestionare prevede solutia eutanasiei, care se poate aplica curent, in masa, animalelor fara stapan, desi ar fi trebuit sa fie aplicata numai in anumite conditii limitative si stricte, cu caracter exceptional", sustin cei 30 de parlamentari.

Citeste si:

Ei fac referire in acest sens, la o decizie anterioara a CC potrivit careia eutanasia prevazuta de ordonanta trebuie aplicata cu respectarea Conventiei europene pentru protectia animalelor de companie din 2003, ratificata de Romania in 2004 si intrata in vigoare in anul 2005.

Senatorii si deputatii semnatari arata ca, potrivit Conventiei, "atunci cand o parte estimeaza ca numarul de animale fara stapan constituie pentru ea o problema, ea trebuie sa ia masurile legislative si/sau administrative necesare pentru reducerea numarului acestora prin metode care nu cauzeaza dureri, suferinte sau temeri evitabile".

In document se mai mentioneaza ca animale care nu sunt agresive, abandonate sau ramase fara stapan, in numar foarte mare, vor fi eutanasiate prin efectul direct al aplicarii legii.

De asemenea, contestarii subliniaza ca eutanasia este contrara principiilor prevazute in Declaratia Universala a Drepturilor Animalelor, proclamata la Paris in 15 anul 1978, care prevede, printre altele, ca orice animal dependent de om are dreptul la ingrijire, nu trebuie abandonat sau sacrificat in mod nejustificat, precum si ca sacrificarea oricarui animal care nu este absolut necesara si orice decizie care duce la un asemenea act constituie o crima.

Ei sustin ca textul de lege criticat incalca, printre altele, prevederile din legea fundamentala referitoare la principiul aplicarii prioritare a dreptului comunitar asupra legii.

"Legea (...) creeaza un cadru institutional injust, si, sub masca unei asa-zise eutanasieri individuale, conduce la eutanasia in masa a cainilor fara stapan, practica administrativa neunitara si incalcarea drepturilor animalelor. Atat eutanasia individuala, cat si eutanasia in masa, ca solutii propuse de legea adoptata, sunt neconstitutionale", mai arata parlamentarii care au atacat la CC aceasta lege.

Potrivit acestora, in lipsa oricaror statistici reale si autorizate, cainii fara stapan sunt in mod nejustificat prezentati ca un pericol public, desi numarul cainilor violenti sau care ar prezenta un real pericol public (sunt bolnavi, etc.) este in realitate mic.

In document se mai arata ca, fara a se transforma intr-un legislator pozitiv, Curtea poate aprecia, din punctul de vedere al necesitatii eutanasiei, daca prevederile legale mentionate sunt contrare principiului constitutional al proportionalitatii, masura legiferata nefiind proportionala (cu situatia care a determinat-o).

Ei invoca decizia anterioara a Curtii, potrivit careia legiuitorul era obligat sa stabileasca o ordine de prioritate cu privire la solutiile privind gestionarea cainilor fara stapan, judecatorii constitutionali apreciind ca solutia eutanasierii cainilor fara stapan poate fi aplicata doar in ultima instanta, respectiv numai atunci cand toate celelalte solutii au fost aplicate in mod corespunzator dar nu si-au atins scopul de a limita sau eradica acest fenomen.