Conducerea Metrorex a solicitat salariatilor sa renunte la greva, precizand ca a dat dovada in permanenta de disponibilitate si deschidere in ceea ce priveste negocierea Contractului Colectiv de Munca.

Administratia apreciaza ca, prin incetarea activitatii, un segment de calatori, care in mod normal sunt utilizatori ai transportului cu metroul, va fi afectat si va fi obligat sa-si reconsidere activitatea diurna privind deplasarile in oras si atrage atentia ca societatea comerciala desfasoara o activitate de transport de persoane, cu metroul, in scopul satisfacerii interesului public si social, iar acest scop nu trebuie afectat printr-o actiune de greva, scrie Mediafax.

"Mijloacele de presiune nu trebuiesc exercitate prin afectarea acelor categorii de populatie carora le este adresat acest mijloc de transport. Consecintele celor prezentate mai sus, pot fi producerea de incidente cauzate de aglomeratia din statiile de transport public de suprafata si traficul general supraaglomerat din oras, incidente ce pericliteza sanatatea si viata oamenilor", se arata in comunicat.

Totodata, Metrorex precizeaza ca, in conformitate cu prevederile Legii nr. 62/2011 a Dialogului social, cu modificarile si completarile ulterioare, art. 157 care prevede «Nu pot constitui obiect al conflictelor colective de munca revendicarile angajatilor pentru a caror rezolvare este necesara adoptarea unei legi sau a altui act normativ», aceasta revendicare nu poate face obiectul unui conflict de munca.

"Este prejudiciata imaginea companiei, in contextul in careMetrorex face eforturi remarcabile de modernizare si dezvoltare, de adaptare continua la solicitarile pietei. Concluzionand, administratia apreciaza ca dreptul la greva trebuie exercitat numai in conditiile si limitele prevazute de lege si cu respectarea stricta a garantiilor stabilite de legiuitor in scopul asigurarii unor servicii esentiale pentru comunitate si ocrotirii unor interese generale. Conducerea Metrorex a dat dovada in permanenta de disponibilitate si deschidere in ceea ce priveste negocierea Contractului Colectiv de Munca, propunand la fiecare runda de negociere incheierea unui nou CCM in concordanta cu prevederile legale in vigoare, astfel incat activitatea societatii Metrorex sa se desfasoare in continuare in conditii normale fara afectarea publicului calator. Speram ca toti salariatii Metrorex sa raspunda solicitarii administratiei de a renunta la greva, intrucat este spre binele nostru comun, al salariatilor si al calatorilor deopotriva", se mai arata in comunicatul semnat de directorul Aurel Radu.

Angajatii de la metrou fac marti, intre orele 4.00 si 6.00, greva de avertisment si anunta ca, daca revendicarile lor nu vor fi rezolvate, in 30 septembrie vor opri lucru pe termen nelimitat.

"Va anuntam ca din cauza esecului inregistrat in urma negocierilor sustinute in data de 12.09.2013 cu administratia Metrorex, in data de 17.09.2013, intre orele 4.00 si 6.00, la nivelul SC Metrorex SA, va avea loc greva de avertisment, urmand ca, in cazul nesolutionarii prezentului conflict colectiv de munca, in data de 30.09.2013 sa fie declansata greva propriu-zisa pe termen nelimitat", spune presedintele USLM, Ion Radoi.

Conducerea USLM precizeaza ca isi cere scuze pentru disconfortul pe care il va crea.

"Problemele noastre sunt in mare masura si ale marii majoritati a cetatenilor Romaniei, si anume scaderea calitatii vietii, in conditiile in care de cinci ani nu putem negocia un contract colectiv de munca pentru acoperirea indicelui de inflatie", se mai arata in comunicat.

Ministerul Transporturilor a anuntat, in 5 septembrie, ca dezaproba intentia sindicatelor de la metrou de a intra in greva generala, si a cerut administratorului retelei de metrou, Metrorex, solutii de rezolvare imediata a revendicarilor angajatilor.

"Ministerul Transporturilor, in calitatea sa de actionar majoritar, a cerut noii conduceri a Metrorex prezentarea unor solutii de rezolvare imediata a revendicarilor inaintate de catre USLM (Unitatea Sindicatul Liber Metrou, n.r.) si spera intr-o rezolvare cat mai rapida a situatiei create", a aratat institutia, intr-un comunicat.

Potrivit sursei citate, secretarul de stat coordonator al relatiei cu partenerii sociali, Nicu Buica, a discutat, in 4 septembrie, cu presedintele USLM, Ion Radoi, despre problemele privind incheierea noului contract colectiv de munca la Metrorex, intalniri intre sindicat/administratie si conducerea ministerului urmand sa aiba loc si in perioada urmatoare.

Protestele sindicalistilor vor continua in 18 septembrie cu un miting si un mars organizate de federatie, inclusiv de sindicatele Metrorex si RATB.

La greva generala de la metrou se vor solidariza si sindicatele de la RATB, astfel ca in 30 septembrie traficul public in Capitala va fi blocat pana la ora 16.00, au precizat liderii sindicali.
Sindicalistii reclama lipsa de comunicare a Guvernului, sustinand ca din ianuarie si pana in prezent au fost trimise lunar premierului Victor Ponta adrese in care era explicata situatia transportatorilor.

Planul actiunilor de protest a fost stabilit in urma cu cinci zile de catre federatie si a fost aprobat de Consiliul National, a precizat Radoi.

"Este un program comun al federatiei si al sindicatului de la metrou, si dupa cum ati vazut in multe actiuni, solidari cu noi sunt si cei de la RATB", a declarat Ion Radoi.

Presedintele executiv al Sindicatului RATB, Vasile Petrariu, a prezentat situatia autovehiculelor din parcul regiei de transport, precizand ca exista aproape 350 de vehicule blocate pentru ca sunt defecte si nu exista piese de schimb, iar alte zeci ar avea deficiente care ar putea fi rezolvate mai usor, pentru a iesi in traseu.

Parcul RATB cuprinde 1.150 de autobuze, 480 de tramvaie, 297 de troileibuze, iar dintre aceste functioneaza 875 de autobuze, 285 de tramvaie si 179 de troleibuze, a precizat Petrariu.
Liderul sindical a criticat decizia de restructurare a 20% din posturile de conducere si executie ale RATB. Petrariu cere o intalnire de urgenta cu primarul general al Capitalei, pentru rezolvarea problemelor din transportul public.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri