Comisia economica din Senat a amanat, marti, pentru o sedinta viitoare adoptarea unui raport la legea care se refera la exploatarea de la Rosia Montana, iar ministrul Dan Sova, prezent la dezbateri, a declarat ca legea nu se refera la interesele unei firme, ci exclusiv la cele ale statului roman.

Membrii Comisiei economice, industrii si servicii au decis, marti, sa amane pentru o sedinta viitoare adoptarea unui raport la Proiectul de lege privind unele masuri aferente exploatarii minereurilor auro-argentifere din perimetrul Rosia Montana si stimularea si facilitatea dezvoltarii activitatilor miniere in Romania, anunta Mediafax.

La sedinta au participat, ca invitati, Dan Sova, ministrul pentru proiecte de infrastructura si investitii straine, si Daniel Barbu, ministrul Culturii.

Precizand ca ar fi asteptat ca seful statului sa fie mai bine "pregatit sau instruit" de catre consilieri, Sova a ctiticat afirmatiile lui Traian Basescu potrivit caruia nu poate fi adoptata o lege care sa aprobe un acord pentru o entitate privata.
Ministrul a subliniat ca in lege toate articolele "sunt numai chestiuni care tin de interesele statului roman".

"Acest acord este facut pentru interesele statului roman, necum pentru interesele vreunui agent privat. Interesele agentului privat au fost rezolvate in 1999, cand prin acea licenta – nu va pot spune oficial ce contine acea licenta, dar pot sa va spun ce nu contine licenta – licenta nu contine nicio obligatie de mediu in conformitate cu legislatia europeana, nu contine nicio obligatie de patrimoniu, nicio obligatie relativa la avantaje economice sau de natura sociala pentru comunitatea de la Rosia Montana, nicio prevedere in legatura cu eventuale metale, altele decat aurul si argintul, care ar putea fi gasite (…)", a spus Sova.

Potrivit acestuia, respectivul document nu contine, de asemenea, nicio prevedere referitoare la beneficiile statului roman si nimic din ceea ce contine proiectul de lege aflat in dezbaterea Parlamentului referitor la interesele statului roman.

Dan Sova a aratat ca licenta de exploatare din 1999, calificata de el ca fiind "beleaua" lasata de Basescu, cand era ministru, a fost data de un guvern din care facea parte acesta din urma, a fost semnata de Radu Berceanu si Decebal Traian Remes.

"Nu imi aduc aminte ca Traian Basescu sa se fi suit pe masa, ca la Tebea, sa spuna ca nu e de acord cu licenta respectiva, pe care a avut posibilitatea sa o citeasca in mod cert", a declarat Sova, care a adaugat ca aceasta licenta a fost data exclusiv in interesul agentului privat.

Ministrul a precizat ca proiectul transmis Parlamentului a fost avizat de catre 20 de ministere si agentii care fac parte din Guvern, toate aceste avize fiind favorabile.

El a criticat continutul avizului dat pentru acest proiect de catre Ministerul Justitiei, precizand ca functionarii din acest minister au facut o grava eroare juridica sustinand ca ar exista vreo legatura intre decizia CC care se referea la utilizarea Pelesului si a Pelisorului de catre familia fostului suveran Mihai I si apararea interelor statului roman intr-o exploatatie miniera.

"Imi pare rau ca functionarii de la Ministerul Justitiei (…), in absenta unei pregatiri profesionale corespunzatoare locului ocupat in directia de avizare a ministerului au putut sa scrie asa ceva intr-un aviz", a adaugat el.

Pe de alta parte, Dan Sova a subliniat ca proiectul contine prevederi ale caror obiectiv este stabilitatea participatiei statului, de 25 la suta, la Rosia Montana de-a lungul intregului proiect, "fara ca statul roman sa trebuiasca sa puna bani pentru a asigura stabilitatea acestei cote".

El a explicat ca acest lucru este necesar, aratand ca in anul 2000, printr-o majorare de capital social provocata de GR, printr-un aport in natura la capitalul social, participatia statului roman a fost redusa de la 33 la suta la 19,31.
"Acum s-a negociat ducerea inapoi spre 25 la suta si sa facem in asa fel incat sa nu ne mai trezim ca vine GR peste trei ani sau cinci ani cu o noua majorare de capital social (…)", a mai spus Sova.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri