Potrivit lui Costoiu (foto), analiza "atenta" a tuturor specializarilor de licenta si de master pe care le deruleaza universitatile va continua impreuna cu Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS), noteaza Mediafax.

"Vom continua, impreuna cu ARACIS, analiza atenta a tuturor specializarilor de licenta si de master pe care le deruleaza universitatile, astfel incat, in decembrie 2013, sa putem avea noul nomenclator al specializarilor din Romania, pentru ca, in acest moment, cred ca sunt multe prea multe specializari, cel putin de licenta. Cred ca sunt mii, ar trebui reduse masiv", a spus ministrul delegat pentru invatamant superior.

Mihnea Costoiu defineste drept "curatenie" inchiderea unor specializari din foarte multe universitati publice si private care au avut termene de gratie de cativa ani pentru a se pune la punct.

"Anul acesta, am decis reducerea semnificativa a specializarilor. Am inchis, in iunie, 180 si sunt foarte multe specializari din foarte multe universitati publice si private care au termen decembrie 2013, respectiv martie 2014, pentru a-si clarifica situatia. Sa-i spunem «curatenie», pentru ca universitatile au avut termene de gratie cativa ani de zile, nu mai putem merge cu grad de incredere scazut sau neincredere si sa dam voie sa se faca admitere. Au intrat in monitorizare, anul acesta, patru univeristati acreditate si zece autorizate provizoriu. Toate acestea vor fi verificate lunar, din octombrie 2013, pentru ca cel mai tarziu in martie 2014 situatia programelor de studii derulate de aceste univeristati sa fie foarte clare, pentru ca studentii sa stie, cel mai tarziu la 1 martie 2014, care sunt programele de studii pe care le pot frecventa incepand cu 2014-2015, care este situatia lor, daca sunt autorizate provizoriu, acreditate, pentru a nu mai avea tensiuni majore cu studenti care au parcurs diferite programe de studii care nu au avut acreditare", a explicat ministrul.

In acelasi context, Mihnea Costoiu a precizat ca, tot in noul an universitar, se doreste realizarea unor noi metodologii privind autorizarea si acreditarea programelor de studii de licenta, master si doctorat, unul dintre criteriile de performanta urmand sa fie reprezentat de sport.

"Metodologiile sunt deja de foarte multi ani in vigoare si, dupa parerea mea, nu mai sunt actuale. Trebuie sa trecem de la faza in care evalam, prin numarare, scaune, mese, metri patrati, la evaluarea calitatii - ce calitate au absolventii care vin din aceste universitati, pentru a putea sti cum apreciem programele de studii. (...) Responsabilitatea universitatilor a crescut foarte mult, iar atunci evaluarea trebuie sa creasca din punct de vedere al cerintelor, pentru ca, intr-un domeniu acreditat, o univeristate trebuie sa-si decida programele pe care le deruleaza singura, fara sa mai treaca prin acreditare. Nivelul standard de calitate al metodologiei trebuie sa fie mult mai ridicat. In metodologiile de autorizare si de acreditare sa apara, ca si criteriu de performanta, sportul. Sportul in universitati trebuie sa aiba o pondere in toate specializarile. Avem nevoie de sport. Trebuie sa introducem un numar minim de credite pentru activitatea sportiva, impus de metodologiile de autorizare si acreditare. Fiecare student din Romania va fi obligat sa faca miscare. Sa reluam competitiile sportive de masa", sustine ministrul.

Citeste si:

Potrivit lui Costoiu, la elaborarea metodologiilor pentru clasificarea si ierahizarea universitatilor vor fi consultati "toti actorii implicati".

"Din acest an, vom incepe dialogul cu toti actorii implicati pentru elaborarea metodologiilor pentru clasificarea si ierahizarea universitatilor. Aceasta clasificare trebuie sa se realizeze, in acest an universitar, cu consultarea tuturor. Ne dorim o clasificare transparenta, pentru a evita ceea ce s-a intamplat in trecut, cu blocarea ordinului in instanta. Vechea clasificare avea o meteahna, pentru ca erau comparate mere cu pere, adica erau comparate programe de studii de la limbi stranie cu cele de la medicina, de la arte, cu aceleasi criterii. Am cerut articole indexate in baze de date pentru pictori, muzicieni, comparandu-i cu fizicienii, inginerii sau medicii. Am comparat lucruri care nu se pot compara. Existau domenii strategice vitregite de acest program, respectiv univeristatile de arte, de muzica, de arhiectura, care nu puteau intra intra in caegoria celor care puteau organiza doctorat", a explicat el.

Tot pentru noul an universitar, Costoiu spune ca este posibila scoaterea la concurs a posturilor didactice, pe baza unei hotarari de guvern din iulie 2013.

"Asteptam propunerile universitatilor, pentru scoaterea la concurs a posturilor didactice. Am rugat universitatile sa aiba in vedere o dezvoltare sustenabila si incadrarea in bugetele stabilite, evident, in functie de numarul de studenti pe care ii au inamatriculati. Anul acesta, numarul de studenti inmatriculati in universitatile publice este mai mare decat anul trecut. Cifrele le vom avea la inceputul anului, dar estimam ca numarul este mai mare cu circa 10 la suta decat anul trecut, desi cohorta absolventilor (de facultati - n.r.) a fost mai mica decat numarul absolventilor de bacalaureat", spune ministrul delegat pentru invatamant superior.

In privinta admiterii pentru anul universitar 2014-2015, Mihnea Costoiu afirma sa se doreste ca metodologia sa fie stabilita inca din decembrie 2013, cu sase luni inainte.

"Anul acesta, am permis universitatilor, la solicitarea multora dintre acestea, sa ia in calcul toate notele posibile: si a celor din timpul anilor de liceu, si a celor de la bacalaureat si, partial, doar a unora dintre rezultate. Din statistica noastra, mai bine de 85% dintre universitati nu au luat in calcul decat examenul de admitere pe care l-au dat si nota de la bacalaureat, si nu si media din timpul anilor (de liceu - n.r.)", a adaugat ministrul.