Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat pentru Pro TV ca premierul Victor Ponta ar fi un candidat "redutabil" la alegerile prezidentiale, dar nu unul mai bun decat el, in timp ce Traian Basescu nu mai e o tinta de campanie, fiind un "caz clasat", conform Mediafax.

Antonescu a fost intrebat daca il vede pe Victor Ponta un candidat la prezidentiale.

"Cu certitudine. Nu in sensul ca as afirma eu acum ca intentioneaza. Stiu ca nu intentioneaza, ca planul de cariera politica al domniei sale e altul, dar, daca ma intrebati «dom’le, ar putea fi un candidat valabil?», evident ca ar putea fi unul dintre cei mai puternici candidati", a raspuns Antonescu.

De asemenea, el a fost intrebat ce l-ar avantaja pe Victor Ponta pentru aceasta postura.

"Il avantajeaza faptul ca este un om politic care, desi inca foarte tanar pentru politica si pentru politica din Romania, este seful unui partid, nu al oricarui partid, al celui mai mare partid din aceasta tara, cel putin in sens cantitativ, dar asta conteaza mult la alegeri. Pentru ca este un prim-ministru asupra bilantului caruia pana in acest moment eu, cu exceptiile pe care le-am marcat public, nu sunt deloc atat de critic. Sunt lucruri pe care acest Guvern si acest om in fruntea lui le-au realizat si pentru ca, dincolo de asta, ca persoana fizica (…) este un om politic redutabil", a explicat liderul PNL.

Totodata, Antonescu a fost intrebat daca este un candidat mai bun decat el.

"Nu, eu cred ca nu, dar asta nu inseamna ca nu-i un candidat redutabil", a mai spus liderul PNL.

Pe de alta parte, Antonescu a sustinut ca intre el si premierul Victor Ponta este vorba de o complementaritate in actiunea politica si in aceasta logica a functionat USL.

"Nu am nicio calitate si nu intentionez vreun rol de cenzor, n-am nici aceasta dorinta, nici aceasta calitate asupra actelor premierului, numai ca exista obligatia si pentru mine ca si pentru domnia sa, ca si pentru alti lideri politici, de a spune, atunci cand socotim ca este important, de a actiona public intr-un sens sau altul", a mai afirmat presedintele PNL.

De asemenea, el a mentionat ca in campania pentru alegerile prezidentiale nu intentioneaza sa mai faca din Traian Basescu o tinta.

"In ce ma priveste nu intentionez in niciun fel ca Traian Basescu sa mai fie tinta nu numai in campania electorala, ci chiar in anul care ne desparte pana atunci. De ce? Pentru ca ce cred eu despre execitiul prezidential al lui Traian Basescu se cunoaste. Pentru ca daca Traian Basescu nu aduce un element nou in acest an care ne desparte de alegerile prezidentiale - si este putin probabil sa aduca - tema imi pare din ce in ce mai putin actuala", a declarat Antonescu, adaugand ca "Basescu este un caz clasat".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri