Miscarea fizica regulata imbunatateste performantele scolare ale adolescentilor, conform unui studiu britanic publicat marti in revista British Journal of Sports Medicine, informeaza AFP, potrivit Mediafax.

Cercetatorii de la Universitatea Dundee, Scotia, au studiat in jur de 5.000 de tineri britanici, care au fost urmariti de la nastere, la inceputul anilor '90, pana la varsta adolescentei, pentru a li se compara performantele fizice si scolare la varsta de 11 ani, 13 ani si 16 ani.

Durata si intensitatea activitatilor fizice a fost masurata cu un accelerometru pe o perioada care varia de la trei pana la sapte zile.

La 11 ani, baietii faceau exercitii fizice moderate, pana la viguroase, timp de 29 de minute pe zi, iar fetele faceau miscare 18 minute pe zi, cu toate ca recomandarile pentru acest segment de varsta sunt de 60 de minute pe zi.

Comparand performantele scolare ale copiilor la engleza, matematica si stiinte ale naturii, cercetatorii au descoperit o corelatie directa intre miscarea fizica si rezultatele bune la scoala, cu un avantaj pentru fete in privinta stiintelor exacte.

Corelatia s-a dovedit cu atat mai semnificativa la varsta de 16 ani, daca adolescentii incepusera activitatile fizice la o varsta timpurie, cu o crestere importanta a performantelor scolare cu fiecare 17 minute suplimentare de sport zilnic la baieti si cu 12 minute pentru fete, incepand cu varsta de 11 ani.

"Este o descoperire importanta, mai ales in lumina programelor britanice si europene ce vizeaza cresterea numarului de femei care activeaza in domeniul stiintific", declara autorii studiului, condus de psihologul Josephine Booth.

Autorii studiului precizeaza ca au ajustat rezultatele pentru a tine cont de alti factori susceptibili de a afecta rezultatele scolare, cum ar fi o mama fumatoare in timpul sarcinii, greutatea mica a fatului la nastere, pubertatea si alti factori socio-economici.

"Mai mult timp acordat exercitiilor fizice nu este numai un lucru benefic pentru sanatate si pentru starea generala a organismului, ci favorizeaza imbunatatirea performantelor scolare", se arata in studiul cercetatorilor britanici.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri