Potrivit unui sondaj realizat in randul europenilor citat de The Atlantic, un singur oras intruneste cele doua criterii: preturi rezonabile pentru locuinte si o oferta generoasa de joburi. Este vorba de Antalya, statiunea turistica din Turcia, cu aproximativ 1 milion de locuitori, care cunoaste in prezent o dezvoltare sustinuta in turism.

Chiar daca nu ating nivelul de incredere castigat de Antalya, exista cateva orase din Europa in care locuitorii sunt de asemenea multumiti de perspectivele oferite. In acest grup se afla Cardiff, Manchester, Aalborg (Danemarca), Istanbul, Ankara si Cluj Napoca, unde peste 30% dintre locuitori sustin ca pot gasi usor un loc de munca si o locuinta la un pret rezonabil.

La popul opus se afla orasele din Europa de Sud, afectate de criza economica, unde locuitorii considera ca oferta de locuri de munca este foarte limitata. Acesta este si cazul Spaniei (Barcelona, Oviedo), al Greciei (Atena), Ungaria (Miskolc) si regiunea Lisabonei.

Citeste si:

De asemenea, locuitorii din Munchen sau Paris afirma ca este dificil sa gaseasca o locuinta ieftina in cele doua orase. Chiar daca salariul mediu este de 1,7 ori mai mare in Paris (9.000 de dolari pe luna) decat in Munchen, chiria per metru patrat este de 2,6 ori mai mare in capitala Frantei (43 de dolari/mp).

Cu toate acestea, locuitorii celor 83 de orase analizate s-au declarat multumiti de conditiile de viata oferite. In 82 de orase rezidentii au afirmat ca sunt multimiti de oferta culturala existenta, in timp ce in 75 de orase locuitorii sunt satisfacuti de numarul si nivelul institutiilor de invatamant. Mai mult, rezidentii din 73 de orase s-au aratat multumiti de calitatea infrastructurii si a cladirilor.