"Deci, a cazut Mitica, cred ca pica si...", a spus Ponta, razand, cand acest subiect a fost adus in discutie de unul dintre consilierii sai.

Ponta a fost insa intrerupt de un ministru si nu a mai continuat ideea, iar dupa ce acesta i-a comunicat informatia, i-a raspuns: "Tot eu?!".

Fostul conducator al FC National, Gino Iorgulescu, a fost ales in functia de presedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), el invingandu-l la alegerile de joi pe Dumitru Dragomir, care se afla la conducerea forului din 1996.

Prosport a relatat ca Gino Iorgulescu, candidat la sefia Ligii Profesioniste de Fotbal, s-a intilnit, miercuri seara, la un hotel cu premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea si cu zece oficiali ai unor cluburi de fotbal.

Noul presedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Gino Iorgulescu, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, ca vrea ca politicul, domeniu din care cunoaste foarte multa lume, sa ajute fotbalul de acum incolo si a precizat ca a fost sustinut moral de premierul Victor Ponta.

Citeste si:

"Cunosc foarte multa lume in politic, vreau ca politicul sa ne ajute de acum incolo cu facilitatile fiscale si incercam sa ii tinem aproape pentru ca fara politic nu putem sa ajutam sportul. Domnul Ponta acum 10 sau 12 ani era cu mine la FC National in Consiliul de Administratie. Normal ca s-a bucurat si m-a sustinut moral, pentru ca e un om de calitate", a declarat Iorgulescu.

Referindu-se la intalnirea pe care a avut-o, miercuri seara, cu zece conducatori ai unor cluburi din Liga I, la care au participat si premierul Ponta si vicepremierul Liviu Dragnea, Iorgulescu a spus ca prezenta celor doi lideri politici a fost inamplatoare: "Ce am facut ilegal? Am invatat de la domnul Dragomir ca trebuie sa stai de vorba cu toata lumea. Nu puteam sa nu stau de vorba cu niste factori de conducere care sunt intamplator acolo si vin sa ne salute."

Dumitru Dragomir a declarat, joi, dupa ce a pierdut alegerile pentru postul de presedinte al LPF, ca influenta politica a fost majora, dar se bucura ca lasa in locul sau un om de fotbal si un profesionist si a precizat ca ii doreste lui Gino Iorgulescu sa ramana in functie macar cat a stat el.

"Gino Iorgulescu a castigat cu 11-7. A fost si este un concurent si un presedinte meritoriu. Are o activitate fotbalistica de ani de zile, banuiesc ca va avea o activitate macar cat am stat eu la LPF ii doresc sa stea si el. Las in urma mea o liga frumoasa, ii las mobila lui Ceausescu in biroul meu, ca tot a fost prieten cu Nicu, il las din punct de vedere financiar la un nivel extraordinar de mare. Sunt bucuros ca in locul meu las un om de fotbal si un profesionist. Am fost invins si pe valoarea lui, dar si pe valoarea politica. Nu am decat sa ii doresc succes, sa fie sanatos, sa tina liga asa cum am tinut-o eu cel putin din punct de vedere financiar. Infleunta politica a fost majora, dar ar fi urat sa vorbesc de domnul Ponta, de domnul Dragnea", a spus Dragomir, intr-o conferinta de presa.

Dumitru Dragomir era presedintele LPF din 1996, fiind reales in aceasta functie in octombrie 2000, cand l-a avut contracandidat tot pe Iorgulescu, in noiembrie 2005 si in noiembrie 2009.