Primarul municipiului Sfantu Gheorghe, Antal Arpad, lider local al UDMR, a declarat, sambata, la o conferinta intitulata "Autonomie si regionalism - provocarile deceniului", ca autoritatile locale si judetene reprezinta bastionul prin care maghiarii isi pot pastra identitatea nationala si sa isi dezvolte cultura, scrie Mediafax.

Antal a facut aceasta declaratie in contextul in care, la o masa rotunda, presedintele PNL Sfantu Gheorghe, Madalin Guruianu, a intrebat de ce nu exista reciprocitate in cererile comunitatii maghiare, respectiv de ce nu a fost de acord niciodata sa ofere posturi de conducere unui etnic roman in judetul Covasna, in conditiile in care in zonele in care maghiarii sunt minoritari cer posturi de viceprimar sau de vicepresedinte la consiliile judetene.

"Am o propunere publica pentru reprezentantii comunitatii romanesti. Suntem dispusi sa facem un pact sau sa avem o intelegere, respectiv daca dansii vor sustine demersul privind autonomia si vom avea o regiune cu statut special, atunci vom acorda garantii ca membrii comunitatii romanesti pot avea posturi de conducere. Mi se pare absolut normal sa fie asa, dar principiul proportionalitatii etnice ar trebui sa se aplice peste tot, adica inclusiv in Jandarmerie sau in Politie", a raspuns Antal.

Citeste si:

Primarul din Sfantu Gheorghe a adaugat ca principiul reciprocitatii este un subiect despre care se poate discuta, atat romanii, cat si maghiarii avand de castigat, pentru ca ar avea acces la posturi la care acum nu ajung.

Mai multi specialisti, politicieni romani si maghiari au participat, sambata, la Sfantu Gheorghe, la o conferinta intitulata "Autonomie si regionalism - provocarile deceniului", organizata de CNMT si de Institutul Balvanyos. Cu aceasta ocazie a avut loc si o masa rotunda la care au fost prezenti primarul municipiului Sfantu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR), presedintele CNS Izsak Balazs, presedintele PNL Covasna, senatorul Marius Obreja, liderul local al PNL Madalin Guruianu, precum si presedintele PPMT Toro T. Tibor.

Sursa foto: Facebook.com