Targul International Gaudeamus din Bucuresti a fost vizitat in primele trei zile de peste 40.000 de persoane, atrase de evenimentele adresate atat publicului larg, cat si profesionistilor, dar si de noutatile editoriale cu care s-au prezentat expozantii in acest an, informeaza organizatorii.

Targul International Gaudeamus - Carte de invatatura, care se desfasoara de miercuri pana duminica, in Pavilionul Central al Complexului Expozitional Romexpo din Bucuresti, cuprinde peste 600 de evenimente. Acestea se desfasoara la standurile celor aproximativ 400 de expozanti - un nucleu puternic si bine definit de edituri romanesti, institutii de invatamant, difuzori de carte si publicatii, asociatii profesionale si organizatii active in domeniile cultura si educatie - si in spatiile special amenajate de organizator in incinta, noteaza Mediafax.

Oferta editurilor la aceasta editie Gaudeamus este bogata, la standurile acestora, vizitatorii pot gasi carti la reducere si, totodata, pot participa la evenimentele de lansare ale unor volume semnate de autori romani consacrati.

Astfel, sambata, de la ora 12.00, la standul editurii Humanitas va fi lansata editia de colectie a volumului "Capcanele istoriei", de Lucian Boia, precum si audiobook-urile "De ce este Romania altfel?" si "Sfarsitul Occidentului?", in prezenta lui Radu Paraschivescu si a lui Lucian Boia.

Gabriel Liiceanu este prezent la aceasta editie Gaudeamus cu doua lansari. Sambata, de la ora 13.00, va fi lansat volumul "Dragul meu turnator", in prezenta lui Dan C. Mihailescu si a lui Gabriel Liiceanu, iar, de la 14.30, este lansat "Jurnalul de la Paltinis", editie aniversara, in prezenta lui Andrei Plesu, Dan C. Mihailescu, Sorin Marculescu si Gabriel Liiceanu.

Totodata, la 13.45, Andrei Plesu lanseaza volumul "Din vorba-n vorba. 23 de ani de intrebari si raspunsuri", la eveniment participand, pe langa autor, Dan C. Mihailescu si Lidia Bodea.

Sambata, de la ora 15.15, editura Litera lanseaza volumul "Mihail Gorbaciov. Amintiri. Viata mea inainte si dupa Perestroika", eveniment la care vor participa Ion Iliescu, Victor Ciorbea, Adrian Cioroianu, Roland Catalin Pena si Bedros Horasangian.

De asemenea, sambata, de la ora 16.30, la standul editurii Curtea Veche are loc lansarea volumului "Margareta. Portretul Principesei Mostenitoare", de Sandra Gatejeanu-Gheorghe, la care participa principesa Margareta, principele Radu, Iren Arsene si Sandra Gatejeanu-Gheorghe.

Duminica, de la ora 12.00, la standul Dacia, Cristian Tudor Popescu va lansa o noua carte, "Filmar", care abordeaza subiecte legate de cinematografie, fara sa ocoleasca insa analizele unor evenimente recente. Cunoscut cinefil, autorul traseaza paralele intre productiile cinematografice si viata reala, intre personaje de film si persoane publice, dar prezinta si filme mai vechi si mai noi, actori, regizori, festivaluri si premiile oferite in cadrul acestora.

Totodata, duminica, de la ora 12.00, Varujan Vosganian va lansa "Jocul celor o suta de frunze si alte povestiri", un volum care previne cititorii ca, daca memoria, ca stare de luciditate, nu se regaseste in prezentul si chiar in viitorul nostru, viitorul nu va fi decat o reintoarcere in trecut. Invitati la eveniment vor fi Gabriel Chifu si Nicolae Prelipceanu, iar cel care va modera discutia va fi Daniel Cristea-Enache.

De asemenea, "Cutia cu maimute. Jurnal", cel mai nou volum semnat de Rasvan Popescu, aparut in colectia "Ego-grafii" a editurii Polirom, precum si in editie digitala, va fi lansat la standul editurii, duminica, de la ora 12.30.

Actorul Mircea Diaconu va lansa, duminica, de la ora 13.00, la standul editurii, un roman emotionant despre copilarie, "La noi, cand vine iarna", aparut de curand in colectia "Fiction Ltd.", si in editie digitala. Un roman cu unchi si matusi, cu bunici si vecini - unii, ingeri protectori, altii, demoni cu chip uman -, in care un suflet inocent arata ca binele din oameni poate invinge si in cele mai intunecate vremuri. Invitati la eveniment sunt Bianca Burta-Cernat si Ovidiu Simonca.

Duminica, de la ora 15.00, participantii la Targul Gaudeamus se vor putea intalni cu Radu Paraschivescu, care lanseaza volumul "De la Waters la Similea. Oameni cool scriu despre muzica lor", eveniment la care participa si Dan C. Mihailescu, Robert Serban si Catalin Stefanescu.

De asemenea, de la ora 15.00, scriitorul francez Andrei Makine, al carui roman "O femeie iubita" a fost publicat de curand in colectia "Biblioteca Polirom" si in editie digitala, va avea un dialog cu jurnalistul Luca Niculescu, dupa care va raspunde intrebarilor publicului.

Noua autori nordici au sosit in Romania cu ocazia Targului Gaudeamus, acestia fiind invitati de ambasadele Danemarcei, Finlandei, Islandei, Norvegiei si Suediei la Bucuresti. Cele cinci tari nordice participa la Gaudeamus 2013 in calitate de invitat de onoare, sub sloganul "Cool Nordic Bucuresti".

Pasionatii de literatura au ocazia astfel sa ii intalneasca pe scriitoarea islandeza Yrsa Sigudardottir, autorii suedezi Jan Wallentin, Anders Roslund si Borge Hellström, danezii Anders Rønnow Klarlund si Jacob Weinreich, care semneaza sub pseudonimul A. J. Kazinski, si finlandezii Salla Simukka si Antti Tuomainen, cartile celor opt invitati fiind publicate la editura Trei, precum si pe autoarea norvegiana Kjersti Annesdatter Skomsvold, ale carei volume sunt publicate la editura All.

Citeste si:

    Standul comun al Danemarcei, Finlandei, Islandei, Norvegiei si Suediei este amplasat in Pavilionul Central al Romexpo, nivel 0.00, numarul 3. Sambata, de la ora 13.00, Salla Simukka lanseaza volumul "Rosu ca sangele", iar, de la ora 15.00, are loc lansarea cartii "Tamaduitorul", de Antti Tuomainen.

    Programul complet al Targului de carte Gaudeamus este disponibil pe gaudeamus.ro.

    Targul de carte Gaudeamus poate fi vizitat sambata si duminica, intre orele 10.00 si 20.00.

    Accesul publicului in incinta se va face pe baza biletelor in valoare de 5 lei si a abonamentelor in valoare de 10 lei, valabile pe toata perioada manifestarii. Accesul este gratuit pentru copiii cu varste sub 7 ani, elevi, studenti, cadre didactice, profesionisti din aria editorial-educationala, jurnalisti, pensionari, persoane cu dizabilitati.

    Citeste si:

      Organizat de Radio Romania din 1994, Targul International Gaudeamus - Carte de invatatura este un eveniment cultural specializat in expozitia de carte. "Dialogul dintre carte si radio" dureaza de 20 de ani, intr-o formula originala prin care Targul Gaudeamus a devenit unul dintre principalele evenimente de gen pentru piata de carte din Romania.

      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

      Despre autor
      Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea Social »



      Setari Cookie-uri