Aproape 100.000 de angajati din sistemul sanitar sunt in greva de avertisment, a declarat prim-vicepresedintele Federatiei Sanitas, Marius Sepi, precizand ca ministrul Sanatatii "nu a jucat corect" si le-a cerut managerilor sa verifice cati doctori sunt in greva, scrie Mediafax.

"Din pacate, ministrul Sanatatii nu a jucat corect, a cerut managerilor sa verifice cati doctori sunt in greva. Protestul nostru este sustinut pana acum de aproape 100.000 de oameni din toate unitatile sanitare, cu exceptia Spitalului Judetean Brasov, unde managerul i-a amenintat pe protestatari", a spus liderul Federatiei Sanitas.
Marius Sepi a precizat ca greva de avertisment nu a afectat internarile de urgenta si ca a cerut liderilor din unitatile sanitare sa transmita managerilor lista nominala a persoanelor care sunt in greva.

Unde sunt asigurate toate urgentele medicale

Spitalul de Urgenta Floresca din Capitala asigura toate urgentele medicale, in schimb a temporizat internarile programate, a declarat profesorul Mircea Beuran, seful Clinicii de chirurgie II.

"Avem foarte multe activitati, nu ne putem plange, avem programe cu studentii, internari de urgenta si operatii. Singurele temporizate, adica reprogramate, sunt internarile pentru suferintele cronice. Acestea se interneaza fie dupa ora 10.00, cand se incheie greva, fie au fost reprogramate din timp", a precizat profesorul Beuran.
Managerul Institutului National de Boli Infectioase "Matei Bals", profesor dr. Adrian Streinu-Cercel, a spus ca a cerut inca de vineri o lista nominala a angajatilor care participa luni la greva de avertisment, aceasta pentru a sti cu cine lucreaza luni, pentru ca si in aceasta unitate sunt foarte multe cazuri de urgenta care vin din toata tara.

"Am cerut o situatie nominala, cum era si firesc, a persoanelor care lucreaza luni, pentru a sti cu cine putem asigura asistenta medicala de urgenta pe parcursul celor doua ore", a declarat pentru MEDIAFAX Adrian Streinu-Cercel.

Managerul Institutului Clinic Fundeni, dr. Carmen Orban, a spus ca inca de vineri angajatii i-au vorbit despre greva de luni, dar au promis ca nu vor afecta actul medical.

"Institutul Clinic Fundeni este o unitate sanitara de mare complexitate. Multe tratamente nu pot fi intrerupte si amanate nici macar o ora. De aceea angajatii mi-au spus inca de vineri ca vor fi in greva, dar ca nu vor afecta activitatea medicala", a precizat managerul unitatii sanitare.

Carmen Orban a adaugat ca, de exemplu, in tratamentul leucemiei nu se poate face nicio pauza, de aceea personalul este langa bolnavi. "Este doar un exemplu, dar sunt si alte multe sectii unde activitatea se desfasoara in sprijinul pacientului, a mai spus Orban.

Ea a precizat ca luni dimineata activitatea s-a desfasurat normal in spital, niciun pacient neavand de suferit din cauza grevei de avertisment.

La Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, cateva zeci de protestatari s-au adunat in fata unitatii sanitare.
Presedintele Uniunii Sindicale Sanitas Bucuresti, Viorel Husanu, a declarat luni ca daca greva va fi declarata ilegala, angajatii din sistemul sanitar vor depune, la unitatile la care lucreaza, cereri sa primeasca toate liberele restante din acest an, pentru zilele suplimentare lucrate.

Viorel Husanu a spus ca, potrivit prevederilor din Contractul colectiv de munca, lipsa solicitarii scrise a angajatorilor pentru munca suplimentara este ilegala.

Liderul sindical a precizat ca angajatii care lucreza in sistemul sanitar au foarte multe zile libere de primit pentru munca suplimentara din acest an, iar acestia sunt hotarati sa le ceara, daca greva din sistemul sanitar va fi declarata ilegala.

El a mai spus ca in mai multe spitale din Capitala nu se opereaza si nu se fac internari pana la ora 10.00, iar la greva de avertisment participa atat asistenti medicali, cat si medici. Husanu, care protesteaza alaturi de angajatii de la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala, a spus ca la aceasta unitate sanitara nu se opereaza, nu se fac internari si sunt consultati pacientii adusi la Unitatea de Primiri Urgente.

Cu protesteaza personalul medical

Asistentii medicali si medicii au oprit activitatea in sectiile spitalului, iar pe holul de la intrarea in unitatea sanitara s-au adunat mai multi angajati care scandeaza "Demisia". Protestatarii au adus si o coroana, cu o placuta pe care scrie "Sanatate" si mesajul "Sincere condoleante, Eugen Nicolaescu", au baloane pe care scrie Federatia Sanitas, iar unii poarta pe brate banderole tricolore.

Acestia reclama ca au salarii mici si ca nu mai pot trai cu banii pe care ii primesc in prezent, dar si ca sunt pusi sa faca munca suplimentara, pentru care nu sunt platiti suplimentar.
Angajatii din sistemul sanitar sunt luni, intre orele 8.00 si 10.00., in greva de avertisment, reprezentantii Federatiei Sanitas spunand ca in unitatile sanitare este oprita activitatea in cele doua ore, fiind asigurate o treime din activitate si urgentele.

Prim-vicepresedintele Federatiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat ca luni dupa-amiaza vor fi reluate negocierile cu Ministerul Sanatatii, in vederea semnarii contractului colectiv de munca la nivel de sector. Federatia mai urmareste sa obtina si cresterea veniturilor pentru personalul medico-sanitar si deblocarea a peste 1.200 de posturi in sistem.
Negocieri vor mai avea loc marti si miercuri, iar incepand de joi, pe termen nelimitat, este programata greva generala.

Angajatii din sanatate cer minimum 6 la suta din PIB pentru Sanatate, o legislatie care sa garanteze independenta profesionala a celor care lucreaza in sistemul public si privat, o lege a salarizarii specifica sistemului de sanatate, apararea demnitii si renuntarea la denigrarea profesionistilor de catre autoritati, organizarea unitatilor medicale cu paturi in sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte si de calitate pentru pacienti, precum si consultarea reala a Coalitiei Profesionistilor din Sanatate cu privire la orice masura ce poate afecta functionarea sistemului de sanatate.

Consiliul National al Federatiei Sanitas a decis, pe 14 noiembrie, declansarea grevei de avertisment pentru luni, 25 noiembrie, intre orele 8.00 si 10.00, si a grevei generale din 28 noiembrie, pe termen nelimitat.
Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat in 20 noiembrie, dupa intalnirea cu reprezentantii Coalitiei Profesionistilor din Sanatate, ca greva generala anuntata este ilegala, iar prima masura ar fi sesizarea instantei, care sa constate acest lucru.

Nicolaescu a mai declarat, sambata, ca el crede ca "medicii vor fi la serviciu", pentru ca, din punctul sau de vedere, acestia sunt "in slujba pacientilor", prin "juramantul pe care l-au facut, sa apere viata oamenilor". "Probabil ca vor fi si cazuri izolate in care unii dintre ei vor participa probabil la aceasta greva, dar cred ca medicii sunt in afara acestui protest pentru ca sindicatele reprezentantive ale medicilor n-au deschis niciun conflict de munca cu Ministerul Sanatatii", a spus ministrul.

Intrebat daca vor fi sanctionati medicii care vor participa la greva, Nicolaescu a spus ca managerii de spital care vor constata ca au probleme va trebui sa ia masuri, "pentru ca, pana la urma intr-o tara democratica, prima conditie este respectarea legii".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri