Si cotidianul Gazeta Sporturilor a scris in urma cu cateva luni ca primele doua ligi de fotbal din Romania sunt sponsorizate in proportie de 75% din bani publici, iar fara acest sprijin al statului, ar mai ramane 10 echipe in prima liga si 5 in cea de-a doua.

"Adrian Mutu se pregateste sa revina in Romania: va juca la Petrolul Ploiesti pentru un salariu anual de 400.000 de euro, plus bonusuri. Este posibil sa apuce sa joace in competitiile interne impotriva unei alte vedete la final de cariera. Sunt zvonuri ca Cristian Chivu ar avea o oferta de la CSU Craiova, un salariu de 750.000 de euro pe an. Petrolul si CSU au un lucru in comun: pot face astfel de oferte pentru ca se bucura de sprijinul financiar al municipalitatilor.

Consiliul Local Ploiesti a hotarat, la propunerea primarului, sa finanteze activitatea clubului local cu 3 milioane de euro, ca urmare a rezultatelor bune inregistrate anul trecut; amintesc ca vorbim de un club privat (poate ca banii nu merg direct la salariul lui Mutu, dar existenta finantarii publice permite deblocarea din alte surse a fondurilor necesare). La Craiova, pentru ca primaria nu s-a inteles cu patronul clubului Universitatea, Consiliul Local a decis sa faca o echipa noua. Asa s-a nascut CSU. Nu stim exact cati bani a "investit" pana acum municipalitatea in club, dar stim ca o echipa de liga a doua cocheteaza cu ideea platii unui salariu urias pentru a aduce un jucator.

Sa presupunem ca unii ploiesteni nu ar fi de acord cu deciziile autoritatilor. De ce in 2013 orasul cheltuieste mai mult cu finantarea clubului (privat) de fotbal decat cu ordinea publica. De ce salariul anual al lui Mutu este mai mare decat bugetul alocat spitalului municipal sau decat bugetele tuturor creselor din oras luate la un loc. Cum ar putea acesti cetateni sa schimbe ceva?", scrie Ovidiu Voicu (foto), pe blog-ul Fundatiei Soros.

In opinia sa, teoria ne spune ca ar fi putut sa participe la dezbaterea dinainte de decizia de a aloca cele trei milioane de euro (caci decizia de a-l achizitiona pe Mutu apartine clubului, nu finantatorului, cel putin aparent). In practica, o astfel de dezbatere nu a avut loc. Nu a existat o analiza de oportunitate („dam banii pentru spital sau pentru fotbal?”), nici un schimb de argumente. "Primarul a propus, iar Consiliul a votat constiincios. La Ploiesti, ca in majoritatea marilor orase, participarea la sedintele Consiliului este o aventura, iar cetatenii care ajung sa ia cuvantul sunt rareori ascultati, ce sa mai vorbim de un posibil raspuns. In general, atunci cand vine vorba de alocarea banilor, aplicarea legii privind transparenta decizionala se face cu sincope si pur formal, fara a exista din partea autoritatilor locale un minim interes pentru dialogul cu cetatenii.

Ar fi apoi optiunea de a interactiona cu alesii locali, de a cere consilierilor sa ia atitudine. Insa consilierii puterii sunt soldati disciplinati ai propriilor partide, pentru simplul motiv ca mandatul lor inceteaza de drept atunci cand pierd calitatea de membru al partidului. Ideea de a fi contra propunerii primarului – de obicei fie baronul local, fie un apropiat al acestuia – cade din start. Nici abordarea opozitiei nu are prea multe sanse de izbanda; nu doar pentru ca opozitia nu are suficiente voturi, ci si pentru ca nu e foarte interesata de cetateni, exceptand campania electorala. Intr-o situatie precum cea de la Ploiesti, clubul de fotbal a primit exact acelasi tip de sprijin financiar si pe vremea cand actuala opozitie era la putere, ba chiar exista un raport al Curtii de Conturi care constata nereguli cu aceasta finantare.

Dupa ce au epuizat optiunile partidelor actuale, daca ploiestenii nemultumiti sunt chiar hotarati sa schimbe ceva, ar putea dori sa isi faca propria formatiune politica, una care sa puna sanatatea sau educatia inaintea fotbalului profesionist. Acest lucru este insa practic imposibil. Conform legislatiei actuale, nu poate exista un partid al ploiestenilor, care sa activeze doar la nivel local, pentru ca toate partidele trebuie sa aiba minim 25.000 de membri care provin din cel putin 20 de judete; de asemenea, trebuie sa participe la toate tipurile de alegeri, pentru a evita desfiintarea. Costurile unei astfel de organizari sunt prohibitive. Un partid local este de neconceput in politica romaneasca, iar conditiile pentru unul national sunt suficient de aspre incat sa nu permita lesne aparitia unor formatiuni nationale.

Citeste si:

Nici varianta unor candidaturi independente nu este mai buna. Fiecare cetatean are un singur vot, pe care il poate da fie unei liste de partid, fie unui independent. Nu poate alege mai multi independenti. Apoi, criteriile pentru candidaturile independente sunt prohibitive. Amintiti-va de Nicusor Dan, cel care a strans mai multe semnaturi decat au luat voturi cei mai multi dintre candidatii partidelor, si asta doar pentru a se inscrie in competitia pentru primar. Mai mult, nu a ajuns consilier local la Bucuresti pentru ca i s-a aplicat acelasi prag de 5% care este valabil si pentru o intreaga lista de partid, cu 55 de candidati.

Pe scurt, competitia politica este inchisa. Actualele partide si-au votat o legislatie ce le apara cu consecventa oligopolul asupra deciziei politice. Incercarea de a aduce pe scena politica noi nume este condamnata sa treaca prin mecanismele lor, adica prin semnatura aceluiasi baron local.

Ramasi fara parghiile politicii partizane, cetatenii ar putea spera sa puna presiune pe alesi prin intermediul organizatiilor non-guvernamentale sau al mass-media. Din nefericire, la nivel local situatia ambelor este foarte proasta. In afara celor cateva orase foarte mari care sunt si centre universitare, organizatiile civice si mass-media independente sunt putine si sufera de sub-finantare cronica. In schimb, mult pomenitii baroni locali au avut grija sa isi faca propriile organizatii si organe de presa.

Ar mai ramane solutia protestelor de strada. Dar chiar asa, sa protestam impotriva venirii lui Adrian Mutu la echipa? Nu se face, domnule, suntem oameni seriosi. Lasand la o parte hazul de necaz, sunt putine cauze care ar putea aduce in strada suficienti oameni incat sa faca diferenta. Nu e un lucru nefiresc, in fond protestul trebuie folosit atunci cand celelalte cai nu functioneaza. E nefiresc ca nu exista o alta cale pentru a limita cheltuielile exotice ale alesilor. Democratia locala sufera intre limitele artificial stabilite ale sistemului de partide, apatia cetatenilor si interesele nu tocmai curate ale baronilor si curtilor lor.

E important sa ne amintim de aceste lucruri acum, cand proiectul de descentralizare crescut sub bagheta vicepremierului Dragnea a trecut si de Parlament. Descentralizarea administrativa si fiscala va trece puteri si resurse in mainile Consiliilor Judetene si ale Presedintilor acestora. Decizii importante pe plan local vor fi luate de aceste institutii. Negocierile, dezbaterile si controlul reciproc vor deveni vitale pentru ca prin aceste decizii resursele sa fie alocate in beneficiul cetatenilor si nu in cel al clientilor politici.

Nu vreau sa spun ca descentralizarea este o idee rea in sine. Fara indoiala ca proiectul acesta are hibe (simpla constatare: in doar cele trei zile alocate, parlamentarii au descoperit peste 500 de inadvertente in listele institutiilor si bunurilor supuse descentralizarii, rezultand tot atatea amendamente acceptate de guvern. Cate astfel de erori au ramas oare nedescoperite?). Dar mai devreme sau mai tarziu tot va trebui sa ne confruntam cu problemele structurale ale democratiei locale. Sa notam insa ca cel putin o parte dintre probleme, precum infiintarea partidelor noi, candidaturile independentilor si imbunatatirea procedurilor privind transparenta, sunt rezolvabile pe termen scurt. Intrebarea este cine va avea vointa politica sa ia masurile necesare.

Pana atunci, sa ne bucuram impreuna de talentul lui Mutu, asteptand vremurile cand cetatenii isi vor dori mai mult victoria impotriva baronilor locali.", conchide Ovidiu Voicu.

Cine este politologul Ovidiu Voicu?

Absolvent al cursurilor universitare de stiinta calculatoarelor si stiinte politice, Ovidiu s-a alaturat echipei Fundatiei in anul 2000. A urmat cursurile scolii nationale de statistica organizata de FSR si s-a specializat in statistica sociala, devenind coordonatorul programelor de cercetare ale Fundatiei, dintre care cele mai vizibile au fost seriile Barometrul Opiniei Publice si Studii Electorale Romanesti. Din 2012 este directorul Departamentului de Politici Publice al Fundatiei. Autor al mai multor articole si capitole in studii pe teme precum educatie, implicare civica, migratie. Domenii preferate de lucru: democratie si alegeri; educatie si resurse umane.