"Oficialii din cadrul fortelor de ordine discuta cu cetatenii care au preluat controlul sediului primariei. Ei le explica faptul ca actiunile lor sunt ilegale si le cer sa paraseasca cladirea", a declarat purtatoarea de cuvant Olga Bilik.

Numarul participantilor: 100.000

Opozitia ucraineana a facut apel la o greva generala, duminica, in fata a cel putin 100.000 de manifestanti reuniti in centrul Kievului.
"Ramanem aici, vom instala corturi. Incepand de astazi incepe greva generala", a declarat unul dintre liderii opozitiei, Oleg Tiagnibok, in fata multimii.
Cel putin 100.000 de persoane, potrivit estimarilor AFP, s-au reunit in cursul dupa-amiezii in piata din centrul orasului, cerand demisia presedintelui Viktor Ianukovici, alegeri anticipate si reluara procesului de apropiere de UE, intrerupt saptamana trecuta.
"Revolutie!", "Rusine!", "Kiev, trezeste-te!", "Ucraina este Europa", strigau manifestantii, arborand drapele ucrainene si europene dupa ce s-au reunit in apropiere de monumentul poetului ucrainean Taras Sevcenko, un erou national, de unde a inceput marsul lor.
Dupa ce au impins gardurile metalice instalate cu o zi inainte pentru a impiedica accesul in Piata Independentei, manifestantii s-au reunit in acest loc simbolic pentru "revolutia portocalie" din 2004, de unde multi dintre ei au fost inlaturati violent de fortele de ordine sambata dimineata.


Politistii prezenti la fata locului au parasit zona fara se li se opuna manifestantilor.
Principalii lideri ai opozitiei, in special fostul campion mondial de box Vitali Kliciko si Arseni Iateniuk, un apropiat al opozantei incarcerate Iulia Timosenko, se aflau la conducerea manifestatiei.
Justitia a interzis, sambata seara, pana la 7 ianuarie manifestatiile din Piata Independentei si in principalele puncte strategice din capitala, unde se afla cladiri guvernamentale.
Ministrul de Interne, Iuri Zaharcenko, a avertizat manifestantii impotriva oricaror degenerari.
"Nu vreau sa antrenam societatea in aceste evenimente. In ce directie? Dezordine? Politia nu va putea sa nu reactioneze", a declarat ministrul, care a fost acuzat de opozitie ca a ordonat interventia violenta de sambata dimineata.
Opozitia ucraineana le-a cerut sustinatorilor sai sa protesteze in numar mare pentru a cere demisia lui Viktor Ianukovici si a Guvernului si organizarea de alegeri anticipate.
Intr-o scrisoare citita sambata de fiica sa, Evghenia, Iulia Timosenko, a carei eliberare a fost ceruta in zadar de UE, a facut apel la "inlaturarea" puterii actuale prin manifestatii.
Opozitia, care ii reproseaza presedintelui ca a intors spatele UE si a inasprit regimul, a mobilizat deja zeci de mii de persoane la Kiev, in urma cu o saptamana.
Reuniunea de duminica reprezinta un test pentru capacitatile opozitiei de a mobiliza masele.