Gigi Becali poate fi angajat, pe durata detentiei, la o societate comerciala, daca sunt respectate procedurile, respectiv daca el doreste sa munceasca si face o cerere in acest sens, iar firma anunta penitenciarul ca are nevoie de personal care indeplineste anumite criterii, potrivit ANP.

Oficiali din Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP) au mai explicat ca angajatorul trebuie sa trimita catre penitenciar o lista de criterii ce trebuie indeplinite la angajare, precizand totodata numarul locurilor de munca disponibile, noteaza Mediafax. Apoi, penitenciarul negociaza un pret cu societatea comerciala, dupa care ii selecteaza din randul detinutilor pe cei care doresc sa se angajeze, au mai spus sursele citate.

Precizarile ANP vin dupa ce presedintele Academiei "Gheorghe Hagi", Paul Peniu, a declarat ca gruparea patronata de fostul capitan al nationalei va solicita Penitenciarului Poarta Alba o persoana "cu bogate cunostinte de fotbal", sperand astfel sa-l angajeze pe Gigi Becali, aflat in regim deschis de detentie.

"Saptamana viitoare, e foarte probabil sa se faca o cerere catre penitenciar prin care vom solicita ca in cazul in care au oameni cu bogate cunostinte de fotbal sa poata fi angajati de noi, in conditiile prevazute de lege. Vom vedea in ce conditii vom putea face acest lucru, dar si in ce conditii putem indeplini noi astea. Un om ca Gigi Becali ar fi binevenit la Academie, ne-ar putea oferi multe sfaturi, ne-ar putea consilia in privinta unor eventuale transferuri. A format la Steaua o echipa puternica, cu foarte multi jucatori de valoare si de ce nu am putea beneficia si noi de sfaturile dansului?", a afirmat, vineri, Peniu.

Viitorul Constanta, echipa de Liga I patronata de Gheorghe Hagi, nasul lui Gigi Becali, a fost mutata in acest sezon la Voluntari si isi disputa meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Concordia din Chiajna. La Constanta a ramas academia de fotbal a fostului international. Gigi Becali a fost transferat, joi dimineata, de la Penitenciarul Jilava la Poarta Alba, reprezentantii unitatii de detentie din judetul Constanta declarand ca acesta va sta tot la sectia de la Valea Seaca, dar va avea regim deschis, si nu semideschis, ca pana acum.

Avocarul Daniel Ionascu a declarat ca Gigi Becali ar urma sa revina la Penitenciarul Jilava in jurul date de 13 ianuarie 2014, cand are termen in procesul in care reprezentantii Penitenciarului Jilava au contestat in instanta decizia judecatorului delegat privind executarea pedeapsei in regim deschis. La sectia de la Valea Seaca a Penitenciarului Poarta Alba, aflata in comuna Valu lui Traian, pot fi executate pedepsele atat in regim semideschis, cat si deschis. Curtea de Apel Bucuresti a decis definitiv, in 26 noiembrie, ca Gigi Becali sa ramana cu sporul de sase luni aplicat la pedepsele de trei ani de inchisoare primite in dosarul "Valiza" si in cel privind schimbul de terenuri cu Ministerul Apararii Nationale.

Surse judiciare au declarat ca dupa ce Curtea de Apel Bucuresti a dispus, in 26 noiembrie, ca Gigi Becali sa ramana cu sporul de sase luni aplicat la condamnarile de trei ani de inchisoare primite in dosarul "Valiza" si in cel privind schimbul de terenuri cu Ministerul Apararii Nationale, s-a decis, in functie de mai multe criterii, printre care si durata pedepsei, ca finantatorul FC Steaua sa execute pedeapsa in regim semideschis.

Decizia a fost contestata de avocati la judecatorul delegat de la Penitenciarul Jilava, care a admis cererea de executare a pedepsei in regim deschis.
Reprezentantii Penitenciarului Jilava au contestat decizia judecatorului delegat la Judecatoria Sectorului 3, dosarul urmand sa se judece in ianuarie 2014. Pavel Abraham, avocatul lui Gigi Becali, a declarat ca regimul deschis de detentie nu ii permite lui Becali sa mearga acasa, dar poate desfasura activitati in interesul penitenciarului, in afara unitatii. Avocatul a precizat ca Becali ar putea, spre exemplu, sa execute servicii de paza a detinutilor, in foisoarele inchisorii, sau chiar sa supravegheze detinutii iesiti la munca in afara penitenciarului.

Regimul deschis de detentie ii mai aduce lui Gigi Becali posibilitatea de a primi mai des vizite ale membrilor familiei, dar si pachete.
Gigi Becali a fost transferat, in 29 octombrie, de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Poarta Alba din judetul Constanta, dupa ce Administratia Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia.

In 20 mai, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanta suprema la trei ani de inchisoare cu executare in dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apararii Nationale (MApN). Alaturi de acesta au primit pedepse de cate doi ani de inchisoare cu executare fostul ministru al Apararii Victor Babiuc si fostul sef al Statului Major General Dumitru Cioflina. Cei trei au fost incarcerati in 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar in 10 iunie au fost transferati la Penitenciarul Jilava.

Becali mai are doua condamnari definitive, dispuse anul acesta tot de instanta suprema, respectiv una de trei ani de inchisoare cu suspendare, in dosarul sechestrarii celor care i-au furat limuzina, si una de trei ani de inchisoare cu executare in dosarul "Valiza", pentru dare de mita si fals in inscrisuri sub semnatura privata.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri