Studiul cercetatorilor britanici ar putea sa explice astfel motivul pentru care fetele par sa creasca mai repede decat colegii lor de clasa de sex masculin, scrie Mediafax.

Pe masura ce oamenii se maturizeaza, anumite portiuni ale creierului devin mai mici, intrucat conexiunile inutile dintre celulele neuronale sunt indepartate, ducand astfel la aparitia unei "masini" de procesare optimizata si mai eficienta.

Autorii studiului au scanat in profunzime creierele a 121 de persoane cu varstele cuprinse intre 4 ani si 40 de ani.

Citeste si:

Ei au remarcat astfel ca procesul de "indepartare" a conexiunilor inutile incepe in jurul varstei de 10 ani la fete - insa la baieti nu incepe inainte de varsta de 20 de ani.

"Acest lucru face parte din procesul de invatare. Creierul, ca intreg, se afla in expansiune, insa pierde din conexiunile sale. E ca si cum ai fi la o petrecere si toata lumea vorbeste in jurul tau, iar tu nu poti sa te concentrezi. Insa, daca unele dintre acele voci dispar, iti este mai usor sa auzi", a explicat Marcus Kaiser, coordonatorul studiului.

Studiul, publicat in revista Cerebral Cortex, a evidentiat, totodata, faptul ca legaturi de lunga distanta dintre diverse regiuni ale creierului sunt pastrate.