Adrian Marin, de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bucuresti, a declarat pentru Mediafax ca incendiul a fost sesizat in jurul orei 02.00, fiind stins in jurul orei 7.45. Nicio persoana nu a fost ranita in urma incendiului.

Pompierii au intervenit initial cu trei autospeciale de stingere, un echipaj de descarcerare si unul de prim ajutor, ulterior fiind trimise alte 12 autospeciale si trei autoscari.

Potrivit lui Adrian Marin, incendiul, care a cuprins instalatii sanitare si materiale plastice aflate in depozit, se manifesta violent, cu flacara deschisa si degajari mari de fum.

Incendiul a fost localizat dupa aproximativ doua ore, interventia pompierilor fiind incheiata vineri dimineata, dupa aproape sase ore.