Instanta subliniaza, in motivarea deciziei prin care inculpatii din dosarul "ICA" au fost condamnati la inchisoare cu executare, ca probele administrate sustin rechizitoriul procurorilor, relateaza Mediafax.
"Analizand prin coroborare probele administrate in cursul urmaririi penale si al cercetarii judecatoresti, Tribunalul retine ca situatia de fapt retinuta in rechizitoriu este dovedita prin ansamblul probator administrat in cauza", se arata in documentul citat.
Instanta retine ca, la procesul de privatizare a Institutului de Cercetari Alimentare (ICA), Dan Voiculescu si-a exercitat influenta asupra altor inculpati din dosar in calitate de presedinte al PUR (actualul PC).
In acest context, sunt mentionati in motivare Gheorghe Mencinicopschi, Sorin Pantis si Catalin Jean Sandu, care ar fi fost "recompensati, dupa efectuarea diferitelor operatiuni nelegale, prin asigurarea participarii la simpozioane in strainatate si prin mentinerea sau desemnarea unor functii noi, functii ce erau remunerate".
"Probatoriul administrat in cauza a demonstrat ca inculpatii M.G., P.S. si S.J.C. se aflau in sfera de influenta a inculpatului V.D., conferita de functia de presedinte al PUR in conditiile in care coinculpatii M.G., P.S., S.J.C. aveau calitatea de ....... ai aceluiasi partid, fiind si recompensati dupa efectuarea diferitelor operatiuni nelegale, prin asigurarea participarii la simpozioane in strainatate si prin mentinerea sau desemnarea unor functii noi, functii ce erau remunerate", noteaza instanta.
Tribunalul precizeaza ca Voiculescu si-a folosit influenta, ca presedinte de partid, pentru ca Grivco, firma controlata de el, sa cumpere pachetul de actiuni detinut de Agentia Domeniilor Statului (ADS) "la un pret mult inferior fata de valoarea comerciala reala si in conditii discriminatorii, netransparente si prin subevaluarea cu intentie a activelor si a titlurilor de participare".
"Privatizarea societãtii nou infiintate si adjudecarea prin licitatie a pachetului de actiuni de catre SC 'G.' SA B. s-au realizat in conditii discriminatorii, netransparente si prin subevaluarea de zeci de ori a valorii activelor. (...) Ulterior, titlurile de participare ale SC ICA au fost 'spalate' prin dobandirea lor in nume propriu de catre inculpatul V. D. in conditiile cunoasterii provenientei ilicite a acestora si transmiterii lor ulterioare unor terte persoane de buna-credinta", se arata in motivare.
Instanta mai subliniaza ca, desi Voiculescu "a negat in mod constant ca ar avea vreo implicare in activitatea de privatizare a SC ICA SA, activitatea premergatoare privatizarii (...), precum si activitatea infractionala a celorlalti inculpati (... ) demonstreaza ca inculpatul si-a folosit influenta si autoritatea, in calitatea sa de ..... al P.U.R., asupra inculpatilor M. G., P.S. si S. J. C.".
In privinta inculpatilor Gheorghe Mencinicopschi, Sorin Pantis si Catalin Jean Sandu, in motivare se arata ca acestia s-au lasat influentati de Dan Voiculescu si "au actionat prin nerespectarea dispozitiilor legale in vigoare la momentul privatizarii, in vederea realizarii scopului urmarit de inculpatul D. V.". "Totodata relatiile de prietenie existente si dezvoltate ulterior intre inculpati si actiunea lor concertata si concomitenta in beneficiul firmei G. (Grivco - n.r.), realizata cu incalcarea dispozitiilor legale, cu consecinte pagubitoare pentru SC ICA SA a condus la privatizarea frauduloasa a SC ICA SA", se mai mentioneaza in documentul citat.
Dan Voiculescu a fost condamnat de Tribunalul Bucuresti, in 26 septembrie, la cinci ani de inchisoare cu executare pentru spalare de bani, in dosarul privind privatizarea ICA.
Tribunalul Bucuresti a dispus condamnarea lui Voiculescu la cinci ani de inchisoare cu executare si interzicerea drepturilor de a alege si de a fi ales, precum si de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat pe o perioada de trei ani dupa executarea pedepsei principale.
Instanta a constatat ca a fost implinit termenul de prescriptie speciala si a dispus incetarea procesului penal pentru cealalta infractiune de care a fost acuzat Dan Voiculescu de catre procurorii DNA, respectiv cea de folosire, de catre o persoana care indeplineste o functie de conducere intr-un partid, a influentei si autoritatii date de aceasta calitate in scopul de a obtine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Gheorghe Mencinicopschi a primit o pedeapsa de sase ani de inchisoare cu executare si interzicerea drepturilor de a alege si de a fi ales, precum si de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat pe o perioada de patru ani dupa executarea pedepsei principale. De asemenea, Mencinicopschi nu poate ocupa timp de patru ani dupa executarea pedepsei functiile de director general si presedinte al Consiliului de Administratie al SC ICA SA.
Tot la sase ani de inchisoare cu executare au fost condamnati si fostul ministru Sorin Pantis, Corneliu Popa, Catalin Sandu Jean, Vlad Savulescu si Flavius Adrian Pop.
Instanta a mai dispus condamnarea la cate cinci ani de inchisoare cu executare a lui Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu si Vica Ene.
Decizia Tribunalului Bucuresti nu este definitiva, putand fi atacata cu apel.