Potrivit calendarului facut public de minister, joi, pe site-ul www.edu.ro, prima sesiune este programata in perioada 6 - 15 mai, iar a doua, intre 20 si 29 mai, scrie Mediafax.

In prima sesiune, elevii de clasa a II-a vor fi evaluati in 6 mai la limba romana (scris si citit), in 7 mai la limba materna (scris si citit) si in 8 mai la matematica.

Evaluarea la clasa a IV-a are calendarul 13 mai (limba romana si limba materna) si 14 mai (matematica), iar cea la clasa a VI-a, 14 mai (limba si comunicare) si 15 mai (matematica si stiinte).

In sesiunea a doua, elevii de clasa a II-a vor fi evaluati la 20 mai (limba romana - scris si citit), 21 mai (limba materna - scris si citit) si 22 mai (matematica).

Evaluarea celor de clasa a VI-a este programata in 27 mai (limba si comunicare) si 28 mai (matematica si stiinte), iar a celor de clasa a IV-a, in 28 mai (limba romana, limba materna) si 29 mai (matematica).

Testele pentru evaluare sunt elaborate de Centrul National de Evaluare si Examinare, fiind formulate clar, precis si in stricta concordanta cu programele scolare in vigoare pentru fiecare disciplina de studiu, astfel incat sa permita administrarea in cate doua secvente de evaluare, precizeaza Ministerul Educatiei.

Citeste si:

"Aceste evaluari nu sunt o inventie de acum, ci sunt prevazute in Legea educatiei din 2011. Se doreste doar verificarea pregatirii elevilor si familiarizarea lor cu examenele, dupa ce in anul scolar 2012-2013 s-au facut pilotari ale acestor evaluari", a explicat ministrul Educatiei, Remus Pricopie.

Potrivit ministrului Educatiei, prin aceste evaluari se doreste "o evaluare a intregului sistem", astfel incat peste sase ani, cand examenele vor fi de tipul testelor PISA, cei care sunt acum in clasa a II-a sa fie deja obisnuiti cu acest gen de verificare. "Modele de subiecte vor fi facute publice pe site-ul ministerului", a mai spus Pricopie.
Pentru clasa a IV-a, testele vor avea un format asemanator cu cel al evaluarilor internationale administrate elevilor in varsta de 10-12 ani.

Nivelul de dificultate al testelor va fi mediu.

Rezultatele obtinute la EN-2014 nu se inregistreaza in catalogul clasei si sunt valorificate la nivelul unitatii de invatamant prin elaborarea planurilor individualizate de invatare, consemnarea in portofoliul educational al elevului, respectiv informarea parintilor/reprezentantilor legali ai elevului asupra stadiului formarii si dezvoltarii competentelor evaluate.

Potrivit ministerului, responsabilitatea administrarii la clasa a evaluarilor nationale apartine administratorului de test, care poate fi invatatorul, institutorul sau profesorul de la clasa. Pe toata durata evaluarii, administratorul de test este asistat de un al doilea cadru didactic, care nu are ore la acea clasa, desemnat de presedintele comisiei de organizare si de administrare a EN-2014 din unitatea de invatamant.

Cadrele didactice evaluatoare sunt selectate de la alte unitati scolare decat cele din care provin elevii ale caror teste sunt evaluate. Fiecare test este evaluat de catre doua cadre didactice, pentru fiecare disciplina in parte, pe baza Caietului cadrului didactic. Baremele de evaluare, precum si alte informatii referitoare la evaluare, sunt cuprinse in Caietul cadrului didactic. Evaluarea fiecarui test se face cu respectarea stricta a baremului si a precizarilor din Caietul cadrului didactic.