Decanul Baroului Timis, Valeriu Rauta, a declarat, la aniversarea Rellei Feller, ca aceasta este cea mai varstnica avocata din Romania si a activat in barou timp de peste 50 de ani. "Domnisoara Rella Feller, care a activat in Baroul Timis peste 50 de ani si este pe lista avocatilor pensionari de la noi, a implinit frumoasa varsta de o suta de ani", a declarat Rauta.

Rella Feller s-a nascut la 1 ianuarie 1914, la Cernauti, dar s-a refugiat la Timisoara in anul 1945. Ea spune ca s-a dedicat meseriei de avocat si de aceea nu s-a casatorit niciodata. "Mi-a placut foarte mult meseria, era lucrul cel mai frumos pe care l-am trait. E lucrul cel mai inaltator pentru om. Ajuti omenirea, oamenii care au nevoie si asta e foarte mult, ca ajuti pe altii. Sunt mandra ca sunt avocata", a spus Rella Feller.

Intrebata care este secretul longevitatii, avocata a afirmat ca si acum lucreaza foarte mult si ca are un apartament pe care il intretine singura. "Nu sunt tanara, am o suta de ani. O suta e un numar rotund, o suta de ani e foarte mult. Eu lucrez si acum. Nu mai sunt avocata, dar lucrez in casa, ceea ce inseamna munca fizica. Am un apartament pe care il intretin singura si e curat la mine. Nu veti gasi un fir de par, totul e curat, asta e munca mea", a povestit Rella Feller.

Citeste si:

Ea nu isi mai aminteste cand a intrat pentru ultima data in sala de judecata, dar stie cu siguranta ca pentru o femeie, in trecut, a fost foarte greu sa intre in sistem. "Nu mai stiu cand am intrat ultima data in sala de judecata. A fost greu sa intru in aceasta profesie, atunci femeile nu erau cautate ca avocati. Eu am fost femeie. Barbatii aveau prioritati, iar eu am depus toate eforturile sa fiu avocata. Am muncit pentru asta si am avut si un sef bun", a povestit ea.

Femeia a spus ca nu are regrete si ca este mandra de profesia ei. "Nu am ce sa regret, dimpotriva, ma bucur ca am fost avocat, e o mandrie pentru mine. E ceva inaltator. Nu va pot spune despre cazurile judecate, eu si acum sunt obisnuita sa fac un plan, la orice, sunt ordonata si fac planuri", a declarat Rella Feller.

In cadrul aniversarii de la Baroul Timis, Rella Feller a primit o diploma aniversara, flori si un tort. Ea va primi, de asemenea, o suma de bani de la Casa Judeteana de Pensii Timis, de unde isi ridica personal pensia de 2.200 de lei, in data de 20 a fiecarei luni.

Sursa foto: Mediafax foto