La sfarsitul celui de-al treilea trimestru al anului trecut, 59.774 de familii aveau cel putin un membru care muncea in strainatate, iar in 16.197 dintre acestea ambii parinti erau plecati din tara, scrie Mediafax.

In total, 81.439 de copii erau afectati de fenomenul migratiei parintilor, 22.892 dintre ei provenind din cele 16.197 de familii in care ambii parinti au ales sa munceasca in strainatate.

Din cei 22.892 de minori ramasi in Romania fara niciunul dintre parinti, 21.753 sunt in grija rudelor pana la gradul IV, fara masura de protectie iar 1.014 sunt in sistemul de protectie speciala: 160 la asistent maternal, 220 in centre de plasament, 565 la rude de pana la gradul IV, 69 la alte familii sau persoane, iar 125 sunt in alte situatii.

Alte 35.370 de familii, cu 48.042 de copii, au unul dintre parinti plecat in strainatate. Dintre acesti copii, 1.520 sunt in sistemul de protectie speciala, conform datelor centralizate.

Din aceleasi date mai rezulta ca sunt 8.207 familii cu parinte unic sustinator plecat la munca in strainatate, cu 10.505 copii. Dintre acestia, 9.226 sunt in ingrijirea rudelor pana la gradul IV, fara masura de protectie, iar 1.217 sunt in sistemul de protectie speciala: 229 la asistent maternal, 276 in centre de plasament, 625 la rude de pana la gradul IV, iar 87 la alte familii sau persoane.

Toti parintii care merg sa munceasca in strainatate, indiferent daca pleaca sa isi caute de lucru sau au deja contract de munca, trebuie sa anunte la serviciul de asistenta sociala cu cine raman copiii lor in tara.

Obligatia de a notifica serviciul public de asistenta sociala nu mai revine doar persoanelor care pleaca in strainatate cu contract de munca, asa cum era prevazut pana la aprobarea Legii 257/2013, ci tuturor.

Citeste si:

Legea 257/2013 pentru modificarea si completarea Legii 272/2004 privind protectia drepturilor copilului obliga toti parintii care isi lasa copiii singuri acasa, cand pleaca la munca in strainatate, sa notifice serviciul public de asistenta sociala (SPAS) de care apartin cu cel putin 40 de zile inainte si sa desemneze o persoana care se va ocupa de acestia.

Pana la aprobarea Legii 257/2013, acest lucru era reglementat printr-un ordin si viza doar parintii care plecau in strainatate cu contract de munca, nu si pe cei care munceau la negru sau pe cei care plecau pentru a-si cauta o slujba.

"Notificarea va contine, in mod obligatoriu, desemnarea persoanei care se ocupa de intretinerea copilului pe perioada absentei parintilor sau tutorelui, dupa caz. Confirmarea persoanei in intretinerea careia va ramane copilul se efectueaza de catre instanta de tutela. Persoana desemnata trebuie sa faca parte din familia extinsa, sa aiba minimum 18 ani si sa indeplineasca conditiile materiale si garantiile morale necesare cresterii si ingrijirii unui copil", se arata in noua forma a legii.

Persoana careia urmeaza sa ii fie delegata autoritatea parinteasca isi da acordul personal, in fata instantei, iar cererea de delegare a drepturilor si indatoririlor parintesti va fi solutionata in trei zile de la depunerea acesteia. Hotararea va cuprinde mentionarea expresa a drepturilor si indatoririlor care se deleaga si perioada pentru care are loc delegarea.

Actul normativ mai prevede ca serviciile publice de asistenta sociala organizate la nivelul municipiilor, oraselor si comunelor trebuie sa asigure persoanelor desemnate consiliere si informare cu privire la raspunderea pentru cresterea si asigurarea dezvoltarii copilului pe o perioada de sase luni.

In lege se mai arata ca instanta va dispune delegarea temporara a autoritatii parintesti cu privire la copil, pe durata lipsei parintilor, dar nu mai mult de un an.