Romania va produce, la Institutul de Cercetare Spatiala de la Magurele, doi nanosateliti care fac parte dintr-o constelatie de 50 de nanosateliti ce urmeaza sa fie lansati la nivel mondial, a declarat, duminica, ministrul delegat pentru Cercetare Stiintifica, Mihnea Costoiu.

Ministrul delegat pentru Invatamant Superior, Cercetare Stiintifica si Dezvoltare Tehnologica, Mihnea Costoiu a efectuat, in perioada 6-14 ianuarie, o vizita oficiala in Statele Unite ale Americii, in cadrul careia a participat la Forumul International pentru Explorare Spatiala (ISEF), de la Washington, scrie Mediafax.

Mihnea Costoiu a declarat, duminica, intr-o conferinta de presa, ca dupa intalnirile intre reprezentantii NASA si cei ai Ministerului Educatiei, respectiv Agentia Spatiala Romana (ROSA), s-a stabilit colaborarea in proiecte de explorare interplanetara in domeniul nanosatelitilor.

"Romania va avea, in noua constelatie de 50 de sateliti care vor fi lansati la nivel mondial, doi sateliti, alaturi de cei ai SUA, Japonia, Germania sau Italia. SUA vor avea in aceasta constelatie cinci sateliti", a spus Mihnea Costoiu.

ROSA va participa, prin construirea celor doi sateliti, la prima misiune realizata cu nanosateliti, pentru monitorizarea zonei orbitale foarte joase.
Ministrul a precizat ca, dupa intalnirile avute cu reprezentantii NASA, acestia au declarat sprijinirea partii romane cu specialisti si know-how, dar si sprijinul in realizarea capitolului de cercetare spatiala din strategia romaneasca de cercetare.

Costoiu a mai spus ca a primit confirmarea din partea administratorului NASA ca va vizita Romania.

"Este extrem de important dupa aceasta vizita faptul ca administratorul NASA, generalul Charles Bolden - un om care a zburat de patru ori in spatiu - a acceptat sa vina in Romania. Misiunea principala a domniei sale va fi aceea de a descrie oportunitatile de cercetare spatiala pentru tinerii romani si pentru companiile romanesti, precum si aceea de a stabili contactele si schimburile de specialisti intre Agentia Spatiala Romana si institutele romanesti, pe de o parte, si NASA de cealalta parte", a adaugat Costoiu.

Ministrul a mai spus ca Romaniei ii va fi repartizata "zona de elaborare a mediului de radiatie care se afla in jurul planetei Jupiter".

"Practic, platforma de la Magurele va fi in ansamblul sau gazda acestor experimente, prin care vom incerca sa simulam acest mediu de radiatii cu cercetare si in plan trafic, pentru efectul acestor radiatii asupra satelitilor", a mai spus ministrul.

Mihnea Costoiu a explicat ca platforma de fizica de la Magurele va fi folosita in a incerca generarea unui mediu de radiatii similar celui din jurul planetei Jupiter, pentru a putea testa impreuna cu specialistii de la NASA diferite echipamente in acest mediu.

Ministrul a precizat ca specialistii romani vor mai fi cooptati si in alte proiecte ale NASA, in acest sens fiind date ca exemple misiunile cu nanosateliti sau cele pentru cercetarea Lunii si a planetei Marte.

Demnitarul a mai spus ca in prima parte a vizitei a fost in Portland, statul Oregon, acolo unde este una dintre cele mai importante comunitati de romani din SUA si una dintre cele mai active, comunitate care a reusit infiintarea unui centru cultural.

"De altfel, in numele guvernului am fost pusi sa anuntam sprijinul pe care suntem dispusi sa-l acordam infiintarii acestei scoli in Portland, atat cu materiale didactice cat si cu profesori, daca este nevoie, precum si cu softuri specializate la care ministerul lucreaza", a mai aratat Costoiu.

Totodata, Mihnea Costoiu a precizat ca au avut loc intalniri si cu reprezentantii comunitatii de business, la care au participat mai multe companii, iar in urma acestor discutii mai multi reprezentanti ai firmelor "din zona farmaceutica si energetica" si-au dat acordul pentru a participa la cercetarea din Romania, declarandu-si disponibilitatea pentru cofinantarea acestor programe.

Tot in cadrul vizitei oficiale desfasurate in Statele Unite al Americii, Mihnea Costoiu a avut intalniri si cu membri ai Congresului American.
Costoiu s-a intalnit si cu consilierul pentru probleme de stiinta si tehnologie al presedintelui Barack Obama, John Holdren, directorul Oficiului pentru Stiinta si Tehnologie de la Casa Alba, prilej cu care s-a convenit sa fie demarate noi proiecte de cercetare si schimburi academice.

Ministrul a prezentat oportunitatile de colaborare din domeniul cercetarii cu Romania, precum si posibilitatile de dezvoltare a acestora in cadrul parteneriatului strategic dintre Romania si SUA.

Din delegatia Romaniei au facut parte directorul general al Agentiei Spatiale Romane, Marius-Ioan Piso, directorul general al Institutului National pentru Cercetari Aerospatiale "Elie Carafoli", Catalin Nae, directorul general al Institutului de Stiinte Spatiale, Sorin Zgura, directorul general al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare, Valentin Silivestru si presedintele Consiliului National al Rectorilor, Sorin Mihai Cimpeanu.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri