Ministerul Educatiei va centraliza, marti, situatia transmisa de inspectoratele scolare privind inchiderea unor scoli. Inspectoratele scolare din judetele avertizate cu cod galben de viscol vor decide daca inchid sau nu scolile miercuri, au precizat oficiali din Ministerul Educatiei.

Cursurile scolare sunt suspendate integral, marti, in Bucuresti si 12 judete, respectiv Arges, Calarasi, Constanta, Galati, Ialomita, Iasi, Ilfov, Mehedinti, Prahova, Tulcea, Valcea si Vrancea, si partial in Buzau, Giurgiu, Braila, Bacau, Botosani, Dambovita si Vaslui.

Bucurestiul si 14 judete din sudul si estul tarii vor fi, miercuri, intre orele 06.00 si 23.00, sub avertizare cod portocaliu de viscol, iar pentru alte zece judete a fost emisa o avertizare cod galben.

Citeste si:

Avertizarea cod portocaliu a fost emisa pentru Bucuresti si judetele Ilfov, Giurgiu, Prahova, Teleorman, Calarasi, Ialomita, Constanta, Tulcea, Braila, Buzau, Vrancea, Galati si jumatatea de sud a judetelor Arges si Dambovita.
Miercuri vor fi sub avertizare cod galben de viscol judetele Iasi, Vaslui, Bacau, Covasna, Brasov, Valcea, Olt, Gorj, Dolj si Mehedinti, precum si jumatatea de nord a judetelor Dambovita si Arges.

Incepand de miercuri, ora 23.00, va intra in vigoare o alta avertizare, valabila pana joi, la ora 10.00.
Avertizarea cod portocaliu va fi restransa, de miercuri noapte, la opt din cele 14 judete, respectiv Calarasi, Ialomita, Constanta, Tulcea, Braila, Buzau, Vrancea si Galati.

De asemenea, de miercuri noapte pana joi dimineata va fi prelungita avertizarea cod galben pentru Bucuresti si judetele Ilfov, Giurgiu, Prahova, Dambovita, Iasi, Vaslui, Bacau si Covasna. Joi si vineri, vremea va deveni geroasa pe arii extinse in regiunile estice, sudice si centrale, cu precadere dimineata si noaptea.