Angajatii Institutului de Statistica au trimis Guvernului o scrisoare in care arata ca au aflat ca institutia, cu sediul langa Parlament, va fi mutata in alta locatie si avertizeaza ca operatiunea presupune costuri mari, va bloca fluxul de date si poate avaria echipamentul, cu pierderi de informatii.

Alte argumente invocate sunt ca echipamentele achizitionate din fonduri structurale pot fi mutate numai dupa obtinerea acordului scris al Comisiei Europene si ca orice scurtcircuitare sau intrerupere a activitatii, cum este aceasta relocare, poate avea efecte majore asupra continuitatii sistemului de colectare, procesare, stocare, asigurare a confidentialitatii informatiilor, producere a indicatorilor statistici si a comunicatelor de presa, de diseminare a informatiilor pe plan intern si catre organismele internationale (in special catre Eurostat), conducand la deschiderea procedurii de infrigement si, implicit, la penalitati pentru nerespectarea regulamentelor europene in domeniu si la imposibilitatea producerii de date statistice aferente perioadei de relocare, din cauza blocarii intregului sistem.

Surse guvernamentale au declarat agentiei Mediafx ca Guvernul intentioneaza sa scoata Institutul National de Statistica (INS) din spatiile ocupate de 22 ani in imobilul din Bulevardul Libertatii, langa Parlament, si sa-l mute intr-o cladire de pe Bulevardul Mircea Voda sau in alta locatie, urmand ca birourile astfel eliberate sa fie puse la dispozitia Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, condus de vicepremierul Liviu Dragnea, si a Ministerul Finantelor, aflat deja in imediata vecinatate.

"In data de 7 februarie 2014 ne-a fost adusa la cunostinta iminenta unei relocari a sediului Institutului National de Statistica din Bulevardul Libertatii nr. 16 in Bulevardul Mircea Voda nr. 44 sau in alta locatie. Mentionam ca aceasta relocare, indiferent de sediul propus, nu a fost analizata din punct de vedere a infrastructurii necesare pentru derularea in conditii optime a activitatii INS, care dispune de o tipografie proprie, o sala a serverelor, o sala a imprimantelor rapide, sali de diseminare a datelor statistice, sali de pregatire profesionala, o biblioteca cu volume de valoare inestimabila, toate acestea fiind construite sau modernizate, in majoritate, cu fonduri europene special destinate acestora. Apelul nostru are in vedere ca, pe langa costurile extrem de ridicate ale acestei relocari, masura va avea un impact asupra imaginii si prestigiului statisticii oficiale. O astfel de masura ar bloca intreg fluxul de productie si transmitere a datelor catre utilizatorii interni si externi, atragand dupa sine deteriorarea iremediabila a imaginii statisticii oficiale din Romania. Fara voia vreunui factor interior, aceasta imagine a avut oricum de suferit in ultimii ani, iar consolidarea imaginii pozitive a institutiei trebuie facuta intr-un cadru ferit de ingerintele unor factori perturbatori, cum ar fi relocarea", se arata in scrisoarea aflata la Guvern.

Angajatii precizeaza ca reteaua care exista in locatia din bulevardul Mircea Voda trebuie extinsa sau chiar inlocuita complet, deoarece cablarea nu respecta standardele actuale pentru a face fata numarului de echipamente si de personal pe care il are INS in acest moment, precum si traficului de date, ca pe durata mutarii echipamentelor vor exista intreruperi pe diverse durate de timp ale legaturilor VPN cu Directiile teritoriale de statistica, care vor fi mai mari la mutarea echipamentelor active de retea si ca personalul de specialitate, implicat in mentinerea in functiune a arhitecturii informatice a sistemului statistic national, nu are pregatirea si nici specializarea necesare pentru realizarea de masuratori, studii de fezabilitate si cercetari pentru realizarea in alt sediu, oricare ar fi acesta, a unei arhitecturi informatice corespunzatoare celei existente in locatia actuala.

Ei atentioneaza totodata ca echipamentele tipografice, care nu ar urma sa fie mutate mai ales ca spatiile din noua locatie sunt improprii pentru amplasarea tipografiei, sunt legate de activitatea de productie a datelor statistice, astfel ca o eventuala mutare in alta locatie decat impreuna cu restul INS ar conduce la crearea de disfunctionalitati in procesul de productie, cresterea timpilor de decizie, reactie si raspuns.

Angajatii INS mai arata ca, "in ciuda asaltului mediatic si al persoanelor politice" asupra institutului, statisticienii si-au pastrat coloana vertebrala, deci impartialitatea, dar statistica oficiala a fost si este tratata ca o "Cenusareasa" care, atunci cand politicienii si decidentii au nevoie sa justifice si sa promoveze planurile si realizarile proprii, utilizeaza datele si informatiile statistice fara insa un minim efort de motivare a personalului si asigurare a unui cadru normal si firesc de desfasurare a activitatii curente.

"O institutie ca sa fie solida are nevoie de recunoastere. Un element de recunoastere este si cel al sediului in care iti desfasori activitatea. Atunci cand te gandesti la BNR, te gandesti la sediul din Strada Doamnei, cand faci referire la Guvern, imediat spui Palatul Victoria, sau cand cineva vorbeste de statistica oficiala, imediat se gandeste la sediul actual din Bulevardul Libertatii. In speranta ca acest demers va fi tratat cu respectul cuvenit, va rugam sa dispuneti incetarea oricaror masuri de relocare a sediului INS din Bulevardul Libertatii nr. 16", incheie angajatii INS.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri