Ambasadorul roman la Londra, Ion Jinga, denunta faptul ca tabloide britanice au gasit un nou "best-seller", si anume abuzarea sistemului ajutoarelor sociale, subliniind ca romanii nu recunosc acest stereotip si nici britanicii, intr-un articol publicat in editia online de marti a The Guardian.

Ambasadorul scrie in acest articol, intitulat "Romanii nu recunosc acest stereotip despre furt si nici britanicii", ca "The Daily Mail l-a transformat pe «Rudi» intr-un reprezentant al romilor romani - dati-mi voie sa va completez lacunele despre oamenii, cultura si economia noastre", reactionand astfel fata de un interviu acordat tabloidului de catre "Rudi", "un tanar exuberant in varsta de 28 de ani", prezentat ca traind din ajutoare in zona Nottingham.

Tanarul a declarat pentru tabloid ca este un "tigan rom din Romania" si ca inainte sa vina in Marea Britanie, in urma cu trei ani, si-a incercat norocul in alte opt tari, scrie ambasadorul. "Mi-am croit cale furand din buzunare, furand si comitand alte infractiuni minore. Am fost incarcerat sau arestat de catre politie in Norvegia, Finlanda, Suedia, Spania, Italia, Franta, Austria si Germania inainte sa ajung aici", il citeaza diplomatul, scrie Mediafax.

Jinga critica publicatia, reprosandu-i ca jurnalistul il considera pe Rusi mai credibil decat Agentia britanica de frontiera in privinta numarului de romani care vin in tara.

Jinga citeaza, de asemenea afirmatiile tanarului, care a declarat pentru The Daily Mail ca "sistemul vostru de ajutoare este o nebunie. Este ca si cum ai gasi un sac plin cu bani aruncat, iar daca il ridici nimeni nu spune nimic" si ca a parasit Romania "din cauza ca autoritatile refuza sa nea dea locuri de munca".

El subliniaza ca tanarul nu a fost prea interesat sa-si gaseasca un loc de munca in Marea Britanie, optand sa primeasca ajutoare, dupa ce a vandut metal sau a efectuat decoratiuni cu scopul de a obtine acces la ajutoare.

"Faptul ca locuieste in Marea Britanie de trei ani confirma ceea ce am spus in mai multe randuri, si anume ca cei care au vrut sa emigreze sunt deja aici si ca restrictiile impuse pe piata muncii nu au fost un obstacol in exercitarea dreptului la libera circulatie in UE", comenteaza ambasadorul.

El subliniaza ca inclusiv "tiganii romi" au acces egal, ca toti romanii, la un loc de munca in Romania, ca romanii resping cultura lui "a primi ceva fara sa faci nimic" si ca Rudi nu a intentionat sa munceasca in niciuna dintre tarile in care a fost.

"Persoana intervievata de catre The Daily Mail nu este cu siguranta reprezentativa pentru romanii care traiesc in Marea Britanie, marea majoritate contribuind in mod substantial la buget", mai scrie Jinga, adaugand ca "«exuberantul Rudi» nu este reprezentativ (nici) pentru romi, multi dintre ei muncind din greu pentru a-si castiga traiul si nu sunt implicati in activitati infractionale".

Jinga denunta, in continuare "mitul turismului pentru ajutoare", argumentand, intre altele, ca Guvernul roman a creat in 2013 aproximativ 100.000 de locuri de munca, economia romaneasca creste rapid - "cu 5,2% din PIB in ultimul trimestru din 2013" -, "salariile cresc, nu la acelasi nivel ca in Marea Britanie, dar preturile sunt mai mici in Romania, casele sunt mai accesibile, mancarea este organica, iar soarele straluceste mai mult timp decat in alte parti ale Europei".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri