"Suntem profund ingrijorati de informatiile privind miscari de trupe intreprinse de Federatia Rusa in Ucraina", a declarat liderul american in sala de presa a Casei Albe.

El nu a confirmat insa declaratiile presedintelui ucrainean interimar, Oleksandr Turcinov, care, denuntand o "agresiune" a Moscovei, a afirmat ca, vineri, 2.000 de militari rusi au fost transportati pe calea aerului in apropiere de Simferopol, capitala Republicii Autonome Crimeea.

"Statele Unite sunt solidare cu comunitatea internationala si subliniaza ca va exista un cost pentru o interventie militara in Ucraina", a adaugat Obama.

Presedintele american, care a oferit asigurari ca administratia sa ramane in contact cu Guvernul rus, a recunoscut ca Rusia are interese in Ucraina.

Citeste si:

Insa el a apreciat ca o incalcare a suveranitatii si integritatii teritoriale a Ucrainei va fi "profund destabilizatoare".

Liderul american a subliniat de asemenea ca o interventie militara rusa in Ucraina, la mai putin de o saptamana de la destituirea presedintelui prorus Viktor Ianukovici de Parlament, "va reprezenta un amestec in probleme care trebuie rezolvate de ucraineni".

Remarcand ca "situatia ramane foarte volatila", Obama a mai dezvaluit ca vicepresedintele Joe Biden va vorbi cu noul premier ucrainean Arseni Iateniuk "pentru a-l asigura ca, in acest moment dificil, Statele Unite sprijina eforturile sale, suveranitatea, integritatea teritoriala si viitorul democratic al Ucrainei".