Rovana Plumb, propusa ministru al Muncii, a declarat marti, dupa audierea din comisiile parlamentare, ca doreste sa modifice Legea pensiilor si ca, in prezent, exista o perspectiva de indexare a punctului de pensie cu 4%.

In ce priveste indexarea pensiilor, Rovana Plumb a spus ca va discuta cu Banca Mondiala si Fondul Monetar International, astfel incat indexarea sa fie una corecta.

"In momentul de fata, exista o perspectiva de indexare cu 4%", a precizat Rovana Plumb, citata de Mediafax.

Ea a mai spus ca, la proiectul de modificare a Legii pensiilor, se va consulta cu confederatiile sindicale ale pensionarilor, pentru a stabili schimbarile, astfel incat actul normativ sa raspunda cat mai bine cerintelor si nevoilor pensionarilor.

Rovana Plumb a primit, marti, avizul favorabil al comisiilor parlamentare pentru a ocupa functia de ministru al Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si al Persoanelor Varstnice, fiind validata cu 34 de voturi "pentru" si 16 "impotriva".

In timpul audierilor, Rovana Plumb a spus ca are ca prioritati modificarea legislatiei muncii, cresterea ocuparii tinerilor, dar si a persoanelor varstnice, reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, de la 1 iulie si reducerea saraciei.

Rovana Plumb a mai spus ca are trei directii strategice, respectiv ocuparea, varstnicii si politicile sociale.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri