Profesorii sunt obligati sa supravegheze permanent elevii, atat pe parcursul activitatilor desfasurate in scoala, cat si la cele organizate de unitatea de invatamant in afara acesteia, sa nu bata copiii si sa nu-i umileasca, potrivit proiectului Codului de etica pentru invatamantul preuniversitar.

Proiectul initiat de Ministerul Educatiei prevede ca persoanele responsabile cu instruirea si educatia elevilor, in mod particular cadrele didactice, au obligatia de a cunoaste, respecta si aplica un set de norme de conduita.

Una dintre normele de conduita se refera la ocrotirea sanatatii fizice, psihice si morale a elevilor, care implica supraveghere permanenta, pe tot parcursul activitatilor desfasurate in scoala, dar si in cadrul actiunilor organizate de unitatea de invatamant in afara acesteia, pentru a fi asigurata pe deplin securitatea copiilor, potrivit Mediafax.

De asemenea, profesorilor le sunt interzise agresiunile fizice si tratamentele umilitoare, sub orice forma. Proiectul mai prevede ca profesorii au obligatia sa asigure protectie fiecarui elev si sa denunte orice forma de violenta fizica, de discriminare, abuz, neglijenta sau de exploatare a elevilor. Totodata, dascalii trebuie sa combata orice forma de abuz sexual, emotional sau spiritual.

Cadrele didactice nu au voie sa-si hartuiasca sexual elevii si nici sa aiba relatii sexuale cu acestia, inclusiv consensuale. Totodata, proiectul Codului de etica interzice profesorului sa aiba un limbaj cu caracter obscen, vulgar sau aluziv, indiferent de intentia serioasa sau ludica a acestuia.

Acelasi proiect prevede ca profesorii trebuie sa pregatesca elevii astfel incat acestia sa atinga standarde de performanta prevazute de documentele scolare. Elaborarea unui astfel de cod a inceput in urma cu cativa ani, insa s-a oprit la stadiul de proiect, pentru ca prioritate a avut Strategia anticoruptie in educatie, aprobata printr-un ordin al Ministerului Educatiei in 2013. Strategia face referire la Codul etic pentru invatamantul preuniversitar, Codul de referinta al eticii si deontologiei universitare, precum si la monitorizarea activitatii Consiliului National de Etica pentru Invatamantul Preuniversitar si a Consiliului de etica si management universitar.

Codul de etica a fost readus in actualitate odata cu scandalul izbucnit la sfarsitul anului trecut, in urma mediatizarii unor imagini in care invatatoarea Dana Blandu, de la Scoala 10 din Capitala, le cerea parintilor bani pentru cadouri de Craciun.

In urma scandalului de la Scoala 10, premierul Victor Ponta a cerut, in 15 ianuarie, Ministerului Educatiei finalizarea proiectului in termen de doua saptamani, insa acest proiect nu a ajuns pana in prezent pe masa Guvernului.

Sursa foto: Profesor cu elevi/Shutterstock.com

Sursa foto: Profesor cu elevi/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri