Liderul Uniunii Judetene Sindicale (UJS) "Pro Educatia" Suceava, Traian Paduret, a declarat ca proiectul Codului Etic cuprinde "si parti bune si parti mai putin bune", sustinand ca sunt prevazute foarte multe obligatii pentru personalul din invatamant si foarte putine pentru elevi si parinti.

"Sa nu uitam ca o parte din incidentele care au avut loc in scoli si care au fost reflectate si de mass-media au fost cauzate la baza chiar de catre unii parinti care isi invata copiii, inca de mici, ca profesorii, dar si tot personalul din invatamant au numai obligatii fata de ei. Apare acea expresie «noi va platim din banii nostri, din taxe si impozite, din contributiile la stat». Normal, parintii au dreptate, iar de aici, probabil ca si Guvernul ar trebui sa inteleaga ca din aceasta cauza invatamantul este gratuit. Daca este gratuit, atunci nu mai este nevoie de nicio contributie nici din partea parintilor, nici din partea cadrelor didactice, dar trebuie sa inteleaga si parintii si elevii ca si ei au obligatii", a explicat Paduret, citat de Mediafax.

El a spus ca actul educational este ca un contract intre parinti, elevi si profesori si, ca in orice parteneriat, fiecare parte are obligatii, nu numai drepturi. "Ar trebui ca acest cod sa prevada si masuri pentru protectia cadrelor didactice, mai ales ca sunt situatii in care sunt agresate", a mentionat liderul sindical.

Exista "un dezinteres major al copiilor fata de scoala"

Paduret a subliniat ca, in momentul de fata, exista "un dezinteres major al copiilor fata de scoala", iar in anumite medii acest lucru este alimentat chiar de parinti. Liderul sindical sucevean a afirmat ca sunt elevi care lipsesc foarte mult de la scoala, iar cei care vin la scoala manifesta dezinteres fata de actul invatarii, dand ca exemplu inregistrarile facute de unii elevi cu telefoanele, care au aparut in presa si in care angajatii din invatamant erau jigniti de elevi.

Liderul UJS "Pro Educatia" Suceava este de parere ca pentru a se reduce absenteismul in randul elevilor si pentru a se evita situatiile in care elevii jignesc profesorii ar trebui introduse amenzi. "Amenzile ar putea fi aplicate pentru absenteism si pentru jignirea cadrelor didactice, pentru aprostrofarea lor. Au fost cazuri in care cadrele didactice au fost lovite de elevi, iar in aceste situatii ar trebui sa se mearga pana excluderea elevilor din scoala", a spus Paduret.

El a precizat ca, in prezent, fata de dezinteresul elevilor pentru scoala, nu mai este eficienta trimiterea acasa a acestora pentru trei sau cinci zile in cazul unor abateri sau scaderea notei la purtare. Conform sursei citate, Codul Etic ar trebui sa fie in concordanta si cu Regulamentul de organizare si functionare a unitatilor scolare.

Paduret a mai spus ca din proiectul Codului Etic ar trebui sa fie scoasa prevederea referitoare la interzicerea ca profesorul sa predea copilului sau sau unei rude pana la gradul al treilea, cu exceptia situatiei in care acesta este singurul care preda disciplina respectiva in unitatea scolara in care lucreaza.

Totodata, liderul sindical crede ca pentru cresterea calitatii actului didactic ar trebui inclusa conditia respectarii numarului de elevi intr-o clasa, aratand ca astfel de situatii se inregistreaza la clase pregatitoare sau la clasele intai, numarul de elevi fiind cuprins intre 30 si 35. El a precizat ca la aceasta varsta copii au o energie "extraordinara", iar presiunea psihica asupra cadrului didactic este foarte mare.

Foarte multi directori spun ca si-au taiat singuri craca de sub picioare, pentru ca au respectat legea.

Traian Paduret a aratat ca directorul unei unitati de invatamant este obligat sa accepte un numar mai mare de copii la clasa, pentru ca bugetarea per capita atrage fonduri in functie de numarul de elevi. "Foarte multi directori spun ca si-au taiat singuri craca de sub picioare, pentru ca au respectat legea, si au prins un numar mediu de copii la clasa si nu-i ajung banii", a explicat Paduret.

Liderul sindical sucevean considera ca ar trebui prevazuta in Codul Etic o selectie riguroasa a personalului didactic, pentru ca sunt situatii in care unii absolventi de studii superioare accepta sa intre in sistemul de invatamant doar pentru o perioada foarte scurta de timp, pana isi gasesc un loc de munca mai bine platit, chiar in strainatate.

"Pentru a elimina orice discutii ar trebui interzise meditatiile in particular cu elevii de la clasa. Daca profesorul considera ca la o simulare sau la o testare pe care el o face la clasa ca exista un anumit nivel al copiilor, nemultumitor la materia respectiva, cred ca la prima sedinta cu parintii poate avea o discutie cu acestia in care sa propuna niste meditatii, niste ore suplimentare cu toti copiii clasei, fara a beneficia de nici un fel de ajutor material sau financiar, in afara orelor, asa cum se facea si inainte", a spus Paduret.

El a mai spus ca in saptamana "Scoala altfel" cadrele didactice se vor putea limita doar la activitati in cadrul scolii, aratand ca in anii trecuti contravaloarea biletelor pentru vizite la muzee sau teatre era suportata de parinti. "Ceea ce se evita a se spune in Codul Etic, si se evita si de guvernati si de Ministerul Educatiei este ca profesorii isi cheltuie o mare parte din salariu pentru pregatirea activitatilor pentru a doua zi. Trebuie sa mearga cu fise la ore, sa cumpere materiale didactice pentru scoala. Unitatea scolara nu-ti da in momentul de fata decat spatiu si, eventual, o priza si un retroproiector. In rest, trebuie sa vii cu totul de acasa", a precizat Paduret. El crede ca in Codul Etic ar trebui cuprinse prevederi si pentru reprezentantii autoritatilor locale, care sa aiba o anumita conduita in relatia cu scoala.

Citeste si:

"Am avut cazuri, in judetul Suceava, cand primarul a intrat la clasa in timpul activitatilor, pentru a verifica ce face cadrul didactic, prezenta in catalog, pentru a arata ca el este principalul ordonator de credite, ca este peste director. Au fost situatii cand reprezentantii comunitatii locale au jignit conducerile scolilor in prezenta cadrelor didactice sau un caz de apostrofare a unui profesor care a lasat corigent un elev", a mai spus Paduret.

Liderul sindical a mentionat ca elaborarea Codului Etic pentru personalul din invatamant a fost pusa in discutie inca din anul 2012, intrucat Uniunea Europeana arata, la momentul respectiv, ca sistemul de invatamant "este unul dintre cele mai corupte, mai vulnerabile", dar a aratat ca toata problema pleaca, in primul rand, de la subfinantare.

"Atunci cand nu ajung banii, s-au cautat alte metode de completare a bugetului. Unii din colegii nostri au apelat la bunavointa parintilor, la anumite sponsorizari, trebuie sa recunoastem, unele mai mult sau mai putin legale, dar toate aceste lucruri au facut de fapt ca sistemul de invatamant sa mearga mai departe. Daca nu s-ar fi apelat la bunavointa parintilor si a unor sponsori de catre colegii nostri, sa nu uitam ca, incepand de la baza materiala, de la bancile din scoala, de la catedre, de la materialele vizuale, totul s-ar fi dus de rapa in sistemul de invatamant", a spus Paduret.

Tuturor elevilor li se spune la scoala ca sunt generatii de sacrificiu.

El a aratat ca, de 30 de ani, tuturor elevilor li se spune la scoala ca sunt "generatii de sacrificiu" in conditiile in care scolile nu au mai beneficiat de materiale didactice la nivelul dorit. "Cred ca in perioada cand eram noi elevi, acum generatia de 40-50 de ani, nu cred ca in invatamant a mai fost o abundenta de materiale didactice si ni se spunea ca suntem generatie de sacrificiu. De atunci, tuturor elevilor li se spune la scoala ca sunt generatii de sacrificiu. Se perpetueaza generatiile de sacrificiu, an de an, de la guvern la guvern, de vreo 30 de ani incoace", a spus Paduret.

Liderul UJS "Pro Educatia" Suceava, sindicat afiliat la Federatia "Spiru Haret", a spus ca o parte din problemele negative ale sistemului de invatamant au fost evidentiate in presa, lucru pe care-l considera "de apreciat", insa, pe de alta parte, aceste aspecte prezentate au indus ideea ca tot invatamantul este corupt.

"Din aceasta cauza, noi le-am recomandat colegilor nostri sa nu mai apeleze la parinti pentru strangerea acestor fonduri. Chiar in revista «Scoala romaneasca» am facut un apel, le-am transmis si un model prin care sa solicite Consiliilor de Administratie ale scolilor si Consiliilor Locale materialele de care au nevoie pentru buna desfasurare a activitatilor si, acolo unde nu sunt fonduri alocate pentru asa ceva, sa nu mai puna nici din buzunarul lor, nici sa nu mai apeleze la bunavointa parintilor", a spus Paduret.

El a precizat ca Federatia "Spiru Haret" solicita sprijin mai mare din partea parintilor pentru a pune "presiune" pe comunitatile locale si centrale pentru alocarea fondurilor necesare pentru invatamant in conditiile in care principalii beneficiari ai sistemului de educatie sunt elevii, iar interesul principal pentru ca sistemul de invatamant sa mearga bine este, in primul rand, al parintilor.

Elaborarea unui astfel de cod a inceput in urma cu cativa ani, insa s-a oprit la stadiul de proiect, pentru ca prioritate a avut Strategia anticoruptie in educatie, aprobata printr-un ordin al Ministerului Educatiei in 2013. Strategia face referire la Codul etic pentru invatamantul preuniversitar, Codul de referinta al eticii si deontologiei universitare, precum si la monitorizarea activitatii Consiliului National de Etica pentru Invatamantul Preuniversitar si a Consiliului de etica si management universitar.

Codul de etica a fost readus in actualitate odata cu scandalul izbucnit la sfarsitul anului trecut, in urma mediatizarii unor imagini in care invatatoarea Dana Blandu, de la Scoala 10 din Capitala, le cerea parintilor bani pentru cadouri de Craciun.

In urma scandalului de la Scoala 10, premierul Victor Ponta a cerut, in 15 ianuarie, Ministerului Educatiei finalizarea proiectului in termen de doua saptamani, insa acest proiect nu a ajuns pana in prezent pe masa guvernului.