Staretul Manastirii Putna, Velnic Melchisedec, a declarat, miercuri seara, ca daca este ceva nelegal in cazul anchetei la APIA Suceava, se va dovedi, mentionand ca manastirea nu a facut altceva decat sa obtina subventii pentru suprafetele pe care le detine.

"Daca este ceva nelegal, se va dovedi. Suntem intr-un stat de drept. Stiu ca muncim de dimineata pana seara", a spus staretul. Acesta a precizat ca Manastirea Putna are cea mai mare suprafata de teren pentru care primeste subventii agricole, respectiv 103 hectare, precum si o ferma de vaci, iar manastirea trebuie sa aiba surse proprii pentru a se intretine, si anume legume, fructe, carne, lapte si alte produse necesare traiului, potrivit Mediafax.

Staretul a declarat ca manastirea nu a facut niciun fel de interventie la APIA Suceava pentru a primi subventiile si ca totul a fost primit legal, el mentionand ca din 2009 pana in prezent la manastire au fost facute cinci controale privind modul de acordare a subventiilor respective, nefiind gasita nicio neregula.

Melchisedec, care este si exarh al manastirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, a mai spus ca, pana in prezent, DNA Suceava nu a solicitat niciun fel de documente de la Manastirea Putna.

Velnic Melchisedec a mai spus ca fiecare manastire este obligata sa isi munceasca terenul. "Nu am vazut terenuri parloaga in zona din subordine. Bucovina e altfel, este un cult al muncii aici", a mai spus staretul.

Procurorii DNA Suceava au facut, miercuri, 13 perchezitii in Bucuresti si in judetele Suceava si Dambovita, printre care si la sediul central al Agentiei de Plati si Interventii pentru Agricultura, precum si la sediul APIA Suceava, intr-un dosar in care se fac cercetari pentru fapte de coruptie in legatura cu acordarea ilegala a unor subventii pentru exploatatii agricole si asociatii zootehnice.

Printre persoanele vizate in aceasta ancheta sunt directorul executiv adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, si directorul general al APIA central, Gheorghe Benu, precum si medici veterinari de la Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Suceava, un avocat, un preot, politisti si fermieri.

Ancheta vizeaza subventii acordate in perioada 2012-2014, prejudiciul estimat fiind de peste cinci milioane de lei. Potrivit unor surse judiciare, parohii si manastiri din judetul Suceava au primit ilegal subventii, desi acestea nu desfasurau activitati agricole sau zootehnice.

Din documentele anchetatorilor rezulta ca in anul 2012 au fost aprobate 193 de dosare, iar in 2013, alte 213 dosare de subventii pentru parohii si manastiri din judetul Suceava.

In urma audierilor de miercuri de la DNA Suceava, in cursul serii au fost retinuti directorul executiv adjunct al APIA Suceava, Delia Moldovean, si medicul veterinar concesionar Toma Neculai in cazul privind acordarea ilegala de subventii agricole, dupa ce, miercuri dupa-amiaza, in acelasi dosar a fost retinut consilierul judetean din Suceava Ioan Piticari (PNL), care detine Asociatia Producatorilor si Crescatorilor de Taurine Piatra Soimului.

Un medic si un avocat, acuzati de abuz in serviciu

In acelasi caz, medicul din cadrul Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Suceava, Lucian Ciobanu, suspectat de abuz in serviciu contra intereselor publice, si avocatul Anca Elena Popovici, din cadrul Baroului Suceava, suspectata de instigare la abuz in serviciu, sunt cercetati in libertate, dupa ce au fost si ei audiati la DNA Suceava.

Ionela Melania Blanariu, angajata a APIA Suceava in functia de consilier, audiata si ea de catre procurorii anticoruptie in dosarul privind acordarea ilegala de subventii agricole, are calitatea de suspect si este cercetata pentru abuz in serviciu si aprobarea unor fonduri europene fara drept, fiind cercetata in stare de libertate.

Tot miercuri seara, a fost audiata si Lya Chiriac, alta angajata a APIA Suceava, ea iesind de la audieri fara a fi retinuta, cercetarile urmand sa fie facute cu ea in stare de libertate. La iesirea de la audieri, Chiriac a refuzat sa faca declaratii presei.

Procurorul sef al DNA Suceava, Mihaela Mihai, a declarat ca in acest caz audierile continua si ca fata de functionarii APIA Suceava au fost luate masuri asiguratorii, respectiv le-au fost blocate conturile. Miercuri, a fost audiat si directorul executiv al APIA Suceava, Eugen Mogos, el declarand la iesirea de la audieri ca nu se simte vinovat de nimic si ca nu poate da alte amanunte intrucat ancheta este in desfasurare.

La DNA Suceava a fost audiat si seful Politiei Judetene Suceava, Ioan Crap, suspectat de DNA de abuz in serviciu intrucat ar fi intervenit pe langa un politist sa nu-i retina permisul auto si sa nu amendeze o persoana cu functie de conducere la APIA Suceava.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri