Peste 1.700 de mineri si energeticieni din judetul Hunedoara au organizat, joi, o greva de avertisment de o ora. Ei au cerut administratiei Complexului Energetic Hunedoara (CEH) stoparea numirilor politice in functiile tehnice, avertizand asupra pericolului pierderii locurilor de munca.

Minerii si energeticienii din Valea Jiului, membri ai Sindicatului Muntele, dar si de la Federatia Energetica, au organizat, joi, timp de o ora, o greva de avertisment, ei cerand stabilitate economica pentru structura energetica si oprirea numirilor politice in posturile tehnice.

"Motivele grevei sunt mai multe si diverse, dar ceea ce trebuie scos in evidenta este faptul ca pentru prima data in istoria mineritului de dupa revolutie suntem in situatia de a ramane fara contract colectiv de munca, atat minerii, cat si energeticienii", a declarat Petre Nica, presedintele Sindicatului Muntele, potrivit Mediafax.

Energeticienii nu mai au contract colectiv de munca de la sfarsitul lunii aprilie, iar contractul minerilor va expira si el in 10 iunie. "Energeticienii au ramas fara contract colectiv de munca, minerii urmeaza sa ramana si ei fara contract colectiv de munca din 10 iunie, bugetul de venituri si cheltuieli abia ieri (miercuri - n.r.) a fost aprobat in sedinta de Guvern si avem informatii ca se incearca sa ni se taie din unele drepturi si facilitati la noul contract. In timpul negocierilor purtate pana acum pentru contract am avut niste divergente si am intrat in conflict colectiv de munca", a declarat Tiberiu Cozma, presedintele Departamentului Lonea din cadrul Sindicatului Muntele.

Contactat telefonic, ministrul Energiei, Razvan Nicolescu a declarat ca odata cu aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli, situatia va intra in normalitate. "Ieri (miercuri - n.r.) am aprobat in sedinta de Guvern bugetul de venituri si cheltuieli al Complexului Energetic Hunedoara, dupa lungi discutii cu colegii de la Finante. Este un pas catre normalitate. Vineri, voi discuta la Bucuresti cu liderii de sindicat si daca va fi nevoie voi veni apoi la Hunedoara. Sunt convins ca vom gasi o solutie corecta", a declarat Razvan Nicolescu, Ministrul Energiei.

Sefii salariatilor CEH, preocupati de campania electorala

Salariatii CEH reclama lipsa materialelor, pericolul de la locurile de munca si implicarea politica in numirile pe functiile tehnice. "Nu avem cu ce lucra. Garnituri ne cumparam noi. Lopeti si sape ne cumparam noi sau aducem de acasa. Vrem imbunatatirea conditiilor. Totul e politic. Nu avem cu cine discuta. Sefii nostri habar nu au de meserie, ei fac doar campanii electorale. Plimba pliante si fluturasi pe strazi ca sa iasa lumea la vot. Politica sa se faca in alta parte. Nu avem nevoie de numiri de la partid. Sa ne lase specialistii aici", a declarat un miner de la Lonea. Instabilitatea economica si posibilitatea pierderii drepturilor este cea care ii sperie pe ortaci.

"Am recurs la greva de avertisment timp de o ora pentru contractul colectiv de munca. Nu stim care e bugetul de salarii, nu stim care e bugetul CEH, stim doar ca acesta a fost aprobat pe pierdere, ca sunt cheltuieli foarte mari. Conditiile de munca sunt cum sunt, salariile sunt la pamant, avem salarii la nivelul lui 2008. Inca unii nu luam salariile pe care le luam in 2008", a spus un alt miner.

Problemele angajatilor nu pot fi rezolvate daca nu exista unitate, sustine Vasile Paduraru, vicepresedinte de sindicat la Lonea. "Cer unitate sindicala la toti minerii din Valea Jiului si nu numai minerilor. Sa ne unim, sa fim mai puternici ca niciodata. Cer unitate sindicala sa fim o forta unita, pentru ca avem multe probleme de rezolvat in aceste momente de criza", a spus Paduraru.

Lipsa de solidaritate

In greva de avertisment s-au aflat si energeticienii de la Mintia si Paroseni, insa doar cei care sunt membri in Sindicatul Muntele.

"Astazi, energeticienii afiliati la Sindicatul Muntele au demonstrat din nou in curtea termocentralelor Mintia si Paroseni, cerand pastrarea drepturilor in noul Contract Colectiv de Munca. Incepand cu data de 11 iunie, toti salariatii CEH raman doar cu drepturile prevazute in Contractul Individual de Munca. Cu toate ca am anuntat inca de marti liderii sindicatelor afiliate la Federatia Energetica despre greva, pentru a doua oara, acestia au ales sa nu se solidarizeze cu noi. Se pare ca interesele lor coincid cu cele ale administratiei, oferind membrilor de sindicat dreptul de a pleca in somaj tehnic", a declarat Cristian Istoc, prsedintele Departamentuluii Energetic din cadrul Sindicatului Muntele.

Complexul Energetic Hunedoara are peste 100 de milioane de euro datorii, iar bugetul aprobat miercuri de Guvern este unul cu o pierdere de 287 de milioane de lei, potrivit sindicalistilor. "La aceasta ora, personalul TESA de la Mintia este notificat ca va efectua cinci zile de somaj tehnic. Din fericire, exista solidaritate intre minerii si energeticienii de la Sindicatul Muntele. Noi nu vom bate palma cu administratia, noi vom continua sa ne cerem drepturile", a mai spus Istoc.

Administratia CEH a chemat sindicatul reprezentativ, "Muntele", la negocieri, dupa ce Guvernul a aprobat bugetul de venituri si cheltuieli. Conflictul colectiv de munca ramane insa deschis, iar daca drepturile salariatilor sunt diminuate, minerii si energeticienii de la CEH ameninta cu greva generala.

"Este foarte posibila o greva generala, mai ales ca discutam despre un buget care noua nu ne-a fost adus la cunostinta spre consultare si iata ca a fost aprobat. Faptul ca nu s-a facut acest lucru va da si niste vinovati in ceea ce priveste semnarea unui buget in care nu vor incapea probabil toate drepturile si facilitatile salariatilor", a mai spus liderul Sindicatului Muntele, Petre Nica. El se va intalni, vineri, cu ministrul Energiei Razvan Nicolescu, pentru a discuta despre problemele Complexului Energetic Hunedoara.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri