Omul de afaceri a vorbit cu mai multe persoane, dupa ce a aflat de ancheta din dosarul celor patru judecatori de la Tribunalul Bucuresti care ar fi luat mita pentru a solutiona favorabil dosare de insolventa, care priveau, intre altele, si firme ale sale. Astfel, Adamescu a vorbit cu Elena Daniela Firestein, director financiar la una dintre firmele sale, martor in dosar, si a incercat sa afle de la aceasta date despre ancheta si sa o influenteze sa nu dea informatii din interiorul grupului de firme pe care il conduce, legate de coruperea judecatorilor.

"Constata ca inculpatul Adamescu Grigore Dan a incercat sa influenteze un martor esential, relevante in acest sens fiind dialogurile interceptate in mediu ambiental pe care inculpatul le-a purtat cu mai multe persoane si cu martora FED (Firestein Elena Daniela, n.r.), din care rezulta ca inculpatul - informat de martora ca urmeaza sa se prezinte la ora 10 la DNA, a apelat personal avocati pentru ca martora sa nu se prezinte singura, a insarcinat soferi sa efectueze transportul martorei", arata Curtea de Apel Bucuresti in motivarea deciziei de arestare a lui Adamescu.

Comportamentul lui Adamescu l-a dat in vileag

Conform documentului citat, Adamescu a fost "extrem de precaut" cu privire la conspirativitatea "ajutorului", "manifestand nemultumire si nervozitate cand i s-a parut ca soferul sau dorea sa aduca martora la DNA". Acest lucru, arata judecatorul de drepturi si libertati, ar fi devoalat implicarea sa, comportamentul omului de afaceri denotand preocuparea de a afla informatii despre ancheta si de a restrictiona divulgarea de catre martora a informatiilor din interiorul grupului de firme pe care il conduce, legate de coruperea magistratilor.

"La data de 21 mai 2014, in contextul in care la sediul firmelor care fac parte din grupul condus de inculpat au avut loc perchezitii, acesta a contactat-o, telefonic, pe martora care i-a facut o descriere amanuntita a documentelor ridicate de DNA. In cadrul aceluiasi dialog, martora a cerut sa i se comunice ce are de facut in continuare «si cum proceda?», iar inculpatul a formulat, la randul sau, o intrebare: «la tine nu s-a schimbat nimic, a ramas asa?». Iar martora a afirmat «eu trebuie sa modific declaratia...»", se precizeaza in motivarea deciziei de arestare a lui Adamescu.

Influenta prin avere

In plus, judecatorul de la Curtea de Apel Bucuresti mentioneaza faptul ca statutul lui Adamescu nu este de natura sa conduca la o apreciere pozitiva, de natura sa estompeze gravitatea actiunilor ilicite intreprinse de acesta. In documentul citat se vorbeste, de asemenea, despre imperiul financiar detinut de omul de afaceri.

"Inculpatul este cetatean german, dar traieste in Romania, tara in care se bucura de o pozitie de putere si influenta datorata, exclusiv, faimei averii detinuta in conturi, un imperiu financiar cladit pe afaceri interesand diverse si importante domenii, inclusiv domeniul media. Aceasta este de natura sa creeze perceptia publica a ideii ca, de pe asemenea pozitie, poti cumpara pana si justitia, dupa bunul plac si in propriul interes pentru a obtine si mai multe avantaje materiale, iar averea detinuta apara conduita ilicita si confera imunitate in fata legii", se mai arata in motivarea de la CAB.

Curtea de Apel Bucuresti a decis, vineri, arestarea preventiva a lui Dan Adamescu, in dosarul in care este acuzat ca le-ar fi dat mita 20.000 de euro judecatorilor Ion Stanciu si Elena Roventa, pentru ca acestia sa dispuna in dosare de insolventa solutii favorabile unor firme la care omul de afaceri era actionar.

Omul de afaceri Dan Adamescu, arestat pentru 30 de zile

Omul de afaceri Dan Adamescu, arestat pentru 30 de zile

Decizia Curtii de Apel Bucuresti a fost contestata de Dan Adamescu la instanta suprema, care a judecat miercuri dosarul, urmand sa decida definitiv daca omul de afaceri ramane in arest sau va fi cercetat in libertate.
Potrivit procurorilor, in cursul lunii decembrie 2013, Dan Adamescu ar fi dat, prin intermediari, sumele de 15.000 de euro si, respectiv, 5.000 de euro judecatorilor Ion Stanciu si Elena Roventa, de la Tribunalul Bucuresti - Sectia VII Civila, pentru ca, in schimb, magistratii sa dispuna, in dosare privind procedura insolventei, solutii favorabile unora dintre societatile la care Adamescu era actionar.

Parcursul mitei

Adamescu ar fi dat banii unui avocat, care la randul sau a remis suma unui intermediar de la una dintre societatile din grup, prin virament bancar, au aratat procurorii. "Pentru a justifica scoaterea banilor din societate, Adamescu Grigore Dan a stabilit ca avocatul sa emita o factura pentru «servicii juridice». Ulterior, avocatul a transferat suma din contul cabinetului sau de avocatura in contul personal si in aceeasi zi banii au fost ajuns in contul sotiei intermediarului (persoana fizica) cu titlu de acordare imprumut. Intermediarul a ridicat ulterior, din contul sotiei, suma de bani", potrivit DNA.

Procurorii mai arata ca intermediarul, practician in insolventa, a remis suma de 15.000 de euro judecatorului Ion Stanciu, imediat dupa deschiderea procedurii insolventei SC Baumeister SA, coordonata de Dan Adamescu, respectiv in luna decembrie 2013. In acelasi context, sustin procurorii, intermediarul a remis suma de 5.000 de euro judecatoarei Elena Roventa, in vederea pronuntarii unei solutii favorabile, respectiv in sensul respingerii contestatiilor celorlalti creditori, solutia avand ca efect imediat si desemnarea unui alt lichidator judiciar "agreat".

In 22 mai, procurorii au facut perchezitii la locuinta lui Dan Adamescu si la firmele detinute de acesta, in dosarul in care judecatorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Roventa si Ciprian Sorin Viziru sunt acuzati ca ar fi luat mita pentru interventii in dosare de insolventa, acestia fiind arestati. Potrivit procurorilor, cei patru judecatori, personal sau prin intermediari, au pretins si primit de la practicieni in insolventa, lichidatori sau administratori judiciari, administratori ai intreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitata, sume de bani, bunuri sau servicii.

Citeste si:

Magistratii ar fi cerut bani sau bunuri pentru a indeplini sau a nu indeplini ori a intarzia un act privitor la indatoririle de serviciu in legatura cu contestatiile la tabelul preliminar al creantelor, pentru a decide privind modalitatile de inscriere la masa credala cu privire la creantele creditorilor chirografari, pentru a desemna preferential administratori judiciari, pentru a atribui preferential dosare de insolventa sau pentru a-si exercita influenta pe langa judecatori de la diverse instante din Bucuresti si din tara, folosind informatii detinute prin prisma atributiilor de judecator, au aratat procurorii in referatul cu propunerea de arestare.

Avocatul lui Dan Adamescu, George Claudiu Dumitru, a furnizat DNA, in dosarul celor patru judecatori acuzati de fapte de coruptie, o copie a unui extras de cont, prin care se atesta viramentul mitei date acestora pentru a solutiona favorabil dosare privind insolventa unor firme ale lui Adamescu. Avocatul George Claudiu Dumitru s-a sinucis in mai, aruncandu-se in fata metroului la statia Universitate, la cateva ore dupa ce judecatorii de la Tribunalul Bucuresti care ar fi luat mita de la Dan Adamescu au fost ridicati si dusi la Directia Nationala Anticoruptie, ulterior acestia fiind arestati.

Potrivit motivarii deciziei Curtii de Apel Bucuresti de arestare a celor patru magistrati, unul dintre martorii din dosar, Elena Daniela Firestein, a spus ca Dan Adamescu si fiul sau, Alexander Adamescu, si-au dat acceptul, atat in vara anului 2013 cat si in decembrie 2013, pentru coruperea judecatorilor care aveau spre solutionare dosarele de insolventa ale SC Sigur Industrial Construct SRL si SC Activ Constructii Industriale SRL. Martora a mai spus ca, in decembrie 2013, s-a intalnit cu Dan Adamescu si cu juristul Daniel Onute, martor si el in dosar, la sediul SC Asigurare Reasigurare Astra SA.

Cu aceasta ocazie, Onute i-ar fi spus lui Dan Adamescu ca mai avea nevoie de o suma de bani, nespecificata la acel moment, pentru rezolvarea "problemei" cu dosarul de insolventa.

"Cu prilejul acelei discutii, Adamescu Grigore Dan, care dispunea de activele financiare ale firmelor din grupul Baumaister, a stabilit ca martora sa plateasca, in baza unui contract de asistenta juridica, incheiat formal cu avocatul Dumitru George-Claudiu, o suma de bani, care ii va fi indicata ulterior de Onute Daniel. Martora a aflat de la Onute Daniel ca se va folosi de avocatul Dumitru George-Claudiu pentru a scoate banii, pe care ulterior ii va inmana lichidatorului Borza Monica Angela in vederea remiterii lor catre judecatori, folosind cu privire la acestia apelativul de «jude»", se arata in motivarea Curtii de Apel Bucuresti.

Potrivit documentului citat, declaratia Elenei Daniela Firestein este intarita si de declaratia avocatului George Claudiu Dumitru. Avocatul George Claudiu Dumitru a depus, la dosarul in care sunt acuzati cei patru judecatori de la Tribunalul Bucuresti, o copie a unui extras de cont, prin care se atesta viramentul, dintr-un cont apartinand SC Baumeister Utilaje Echipamente SRL, in contul cabinetului sau de avocatura, a sumei de 223.200 lei, in data de 10 decembrie 2013.

"In aceeasi zi, avocatul Dumitru George-Claudiu a efectuat o retragere in numerar a sumei de 222.040 lei, din care Onute Daniel afirma ca a primit suma de 100.000 lei, in numerar, pentru coruperea judecatorilor", potrivit motivarii. In documentul citat se mai arata ca Monica Angela Borza a facut la DNA un autodenunt, in 14 mai, aceasta spunand ca a dat mita 5.000 de euro judecatoarei Elena Roventa si 15.000 de euro judecatorului Ion Stanciu, pentru ca acestia sa pronunte solutii favorabile in dosarele de insolventa ale SC Sigur Industrial Construct SRL si SC Activ Constructii Industriale SRL.

Borza le-a spus anchetatorilor ca a primit banii de la Dan Adamescu si de la fiul acestuia, prin intermediul lui Daniel Onute. Dan Adamescu detine, printre altele, compania Astra Asigurari, Unirea Shopping Center si clubul de fotbal din Liga I Otelul Galati.