Presedintele Comisiei pentru cultura, arte si mijloace de informare in masa din Camera Deputatilor, Gigel Stirbu, a fost intrebat, joi, intr-o conferinta de presa la Sibiu, daca, in opinia sa, Romania este pregatita sa aiba o noua Capitala Culturala Europeana (CCE), in 2021, potrivit Mediafax.

"Nu Romania trebuie sa fie pregatita, ci Guvernul si orasele care doresc sa devina CCE. Craiova, Iasi, Cluj, Timisoara, Brasov sunt comunitati locale care si-au exprimat dorinta de a aplica pentru obtinerea acestei titulaturi. Aceste autoritati locale, impreuna cu Ministerul Culturii si Guvern, trebuie sa fie pregatite”, a raspuns Gigel Stirbu.

Intrebat daca vreunul din orase este pregatit pentru aceasta titulatura, Gigel Stirbu a raspuns: "Nu eu sunt cel in masura sa spuna cine este pregatit sau nu pentru aceasta candidatura. Un lucru este cert: in momentul de fata, nu este nimeni pregatit sa fie Capitala Culturala. Nicinul dintre aceste orase nu este pregatit sa devina Capitala Culturala”. El a adaugat ca evaluarea dosarului pentru CCE din 2021 ar trebui sa se faca in 2015, iar in Romania pregatirea documentelor nici macar nu a inceput.

Citeste si:

"Demersurile nu au pornit. In afara de declaratii politice si declaratii conjuncturale nu s-a facut nimic. Anul viitor dosarul va intra in analiza. Pai cum sa intre in analiza cand acest dosar nici nu a inceput sa fie creionat. Despre asta este vorba”, a declarat Gigel Stirbu. Acesta le-a cerut autoritatilor locale care doresc sa aplice pentru titulatura pe care municipiul Sibiu a detinut-o in anul 2007 sa ia exemplul Sibiului. "Eu am facut apel catre toate autoritatile locale care doresc sa acceseze acest proiect extrem de important de CCE sa nu neglijeze experienta celor de la Sibiu care au demonstrat ca pot sa faca un proiect national de mare succes, un proiect national viabil”, a mai declarat Gigel Stirbu.

Gigel Stirbu, alaturi de alti 15 membri ai Comisiei pentru cultura, arte si mijloace de informare in masa din Camera Deputatilor, a participat, joi, la Sibiu, la o sedinta speciala a acestui organism, in care s-a discutat, printre altele, si despre statutul de CCE pe care municipiul Sbiu l-a detinut in 2007. Membrii Comisiei au spus ca tocmai pentru ca Sibiul a fost Capitala Culturala Europeana in 2007, dar si pentru ca in oras are loc cea de-a XXI-a editie a Festivalului International de Teatru, considerat al treilea ca marime si importanta din lume, au fost de acord sa tina aceasta sedinta in deplasare.