Simona Halep a reusit in acest an sa atinga sferturile de finala la toate turneele de Grand Slam disputate, Australian Open, French Open, unde a jucat finala si acum, la Wimbledon.

Halep a egalat cea mai buna performanta a unei romance pe iarba londoneza, calificarea Virginiei Ruzici in sferturile de finala, in 1978 si 1981. Cel mai bun rezultat al unui roman la Wimbledon este disputarea finalei. Ilie Nastase a reusit acest lucru de doua ori, in 1972 si 1976, informeaza Mediafax.

Marti, Simona Halep si-a dominat permanent adversara. Dupa un prim ghem echilibrat, ajudecat de Dias pe propriul serviciu, Halep a castigat 11 mingi la rand. Romanca a obtinut un break in al treilea ghem si altul in cel de-al noualea, impunandu-se cu 6-3 in primul set, dupa 29 de minute. In setul secund, Halep a avut singurele ezitari la scorul de 4-0, cand Dias a beneficiat de doua mingi de break. Nu si le-a fructificat si sportiva din Constanta a luat setul la 0, dupa 28 de minute, si meciul in mai putin de ora.

In faza urmatoare Halep va juca impotriva invingatoarei din partida dintre germanca Sabine Lisicki, locul 19 WTA si cap de serie numarul 19, si Iaroslava Svedova (Kazahstan), locul 65 WTA. Calificarea in sferturi este recompensata cu un cec in valoare de 226.000 de lire sterline (aproximativ 280.000 de euro) si 430 de puncte WTA.

Sursa foto: Agerpres Foto